
Autoritatea pentru Conduita Financiara din Marea Britanie, Foto: Jonathan Goldberg / Alamy / Profimedia Images
Autoritatea pentru Conduită Financiară (FCA) din Marea Britanie a anunțat joi că 9 persoane au fost trimise în judecată pentru promovarea pe Instagram a unor scheme de investiții neautorizate, o acțiune în premieră împotriva unor așa-ziși „finfluenceri”, relatează Reuters.
FCA afirmă că între mai 2018 și aprilie 2021 Emmanuel Nwanze, în vârstă de 30 de ani, și Holly Thompson, 33 de ani, au oferit pe Instagram sfaturi despre cumpărarea și vânzarea de contracte pentru diferență (CFD), instrumente de investiții financiare cu risc ridicat.
Potrivit autorității britanice de reglementare, cei doi i-au pe alți 7 „finfluenceri”, cu vârste între 25 și 37 de ani, să promoveze contul de Instagram pe care erau oferite aceste sfaturi.
Cei 7 au împreună în jur de 4,5 milioane de urmăritori.
Aceștia și Thompson au fost puși sub acuzare pentru emiterea neautorizată de promoții financiare, o infracțiune pedepsibilă cu amendă și până la doi ani de închisoare.
Nwanze a fost pus sub acuzare și pentru conducerea unei scheme de investiții neautorizate, o infracțiune pentru care este prevăzută aceeași pedeapsă.
Procesul urmează să înceapă pe 13 iunie la Londra.
FCA a cerut oricăror…
Citește mai mult pe Hotnews.ro
Sursa https://www.hotnews.ro