
Depozit al Amazon, Foto: PA Images / Alamy / Alamy / Profimedia
Compania Amazon a fost condamnată marţi de autoritățile franceze să plătească o amendă de 32 milioane de euro din cauza „sistemului său de supraveghere a activităţii şi a performanţelor angajaţilor excesiv de intruziv”, transmit agențiile AFP și Reuters, citate de Agerpres.
Amenda a fost aplicată diviziei de logistică a Amazon, Amazon France Logistique (AFL) de către Comisia naţională pentru informatică şi libertăţi (CNIL) de la Paris.
CNIL afirmă într-un comunicat că strângerea de date pe care o practică filiala gigantului american de comerț online, prin scanerele pe care le utilizează angajaţii pentru procesarea coletelor, constituie „un sistem excesiv de urmărire a activităţii şi a performanţelor”.
Scanerele înregistrează timpii de inactivitate mai mari de zece minute sau ritmul de procesare a coletelor „aproape la secundă”, arată CNIL, care a sancţionat AFL în baza Regulamentului general privind protecţia datelor (RGPD) şi a aplicat o amendă echivalentă cu circa 3% din cifra de afaceri a filialei.
Cum funcționează sistemul de monitorizare a angajaților din depozitele Amazon
Trei indicatori înregistraţi de scanere şi transmişi managerilor au atras în mod deosebit atenţia CNIL. În primul rând,…
Citește mai mult pe Hotnews.ro
Sursa https://www.hotnews.ro