Pompa alimentare benzina, Foto: AGERPRES

Pompa alimentare benzina, Foto: AGERPRES

Acciza la benzină și motorină va crește de la 1 ianuarie 2025 cu 6,12%, conform Ministerului de Finanțe. Astfel, prețul benzinei se va majora cu 17 bani pe litru, iar al motorinei cu 16 bani.

Aceste modificări se văd imediat în prețul la pompă începând cu primele minute ale noului an, așa cum s-a întâmplat și în 2024.

Astfel, o persoană care are o mașină pe benzină cu un rezervor de 50 de litri va plăti mai mult cu 8,5 lei pentru un plin. În cazul motorinei, costul va crește cu 8 lei.

Noile creșteri se vor reflecta în prețurile produselor de la supermarket, având în vedere faptul că transportatorii folosesc combustibil pentru aprovizionarea magazinelor.

Reamintim că în acest an acciza s-a majorat în două etape: 1 ianuarie și 1 iulie. Cumulat, acciza a crescut cu 72 bani la benzină și 65 bani la motorină.

Vezi și: La cât au ajuns benzina și motorina luni, după majorarea accizei de noaptea trecută



Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Lasă un răspuns