Renault își închide serviciul de „car sharing”  după ce a constatat că e neprofitabil și își reduce ambițiile pentru stațiile de încărcare ale mașinilor electrice

Mașină din serviciul Zity de „car sharing” al Renault, fotografiată pe o stradă din Paris, FOTO: Berzane Nasser / Abaca Press / Profimedia Images

Renault a anunțat vineri că își închide serviciile de „car sharing” și încetinește extinderea rețelei de stații de încărcare rapidă din cadrul diviziei Mobilize, care se concentrează pe soluții de transport noi, întrucât urmărește să direcționeze investițiile către activități mai profitabile, transmite Reuters.

„Car sharing” înseamnă folosirea în comun a unor automobile puse la dispoziție de un operator, pe care utilizatorii le pot închiria pe termen foarte scurt – de obicei pe oră sau pe zi – fără a deține mașina.

Ca parte a reorganizării, producătorul auto francez va reintegra și activitățile legate de energie și date în cadrul grupului principal.

Revizuirea va duce la eliminarea a aproximativ 80 dintre cele circa 450 de posturi din divizia Mobilize Beyond Automotive. Un purtător de cuvânt al Renault a declarat că vor fi favorizate plecările voluntare și mutările interne de personal.

„Alte activități (…) cu perspective limitate de profitabilitate sau care nu servesc în mod direct prioritățile strategice ale grupului sunt întrerupte”, a declarat Renault într-un comunicat,…



Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Lasă un răspuns

  1. betmexico

    BetMexico me ha dado la oportunidad de apostarle a mis equipos favoritos sin broncas. Fácil de usar y con buenas cuotas. Échenle un ojo a betmexico, no se arrepentirán.

  2. sv388thomosv388

    Sv388thomosv388? Tên gì mà dài thế! Mà thôi, quan trọng là đá gà có hay không thôi. Ai chơi rồi cho ý kiến phát! See the action here: sv388thomosv388

  3. kulisbetaffiliate

    Heard some whispers about Kulisbetaffiliate. If you’re interested in affiliates, this might be worth a look. Seems like they have some decent programs. Find out more here: kulisbetaffiliate

  4. ssgame

    ssgame’s got a smaller selection than most, but the games they do have are pretty fun. Perfect if you like quality over quantity have a look ssgame.

  5. 99okvin

    99okvin is pretty much alright. Depositing and withdrawal methods are good so I haven’t met any issues yet. Give it a try 99okvin.

  6. 1win aviator predictor apk

    Downloaded the 1win aviator predictor apk and it’s smoother than I expected. Just be careful where you grab your files from, stick to trusted sources. This is my recommendation for it 1win aviator predictor apk