Grupul auto Stellantis, proprietarul mărcilor Fiat şi Jeep, reintroduce discret versiuni diesel pentru cel puţin şapte modele de autoturisme şi vehicule de transport persoane în Europa, potrivit unei analize a site-urilor dealerilor şi a declaraţiilor companiei pentru Reuters, citată de News.ro.

Într-o schimbare strategică neanunţată, al patrulea producător auto mondial a început, la finalul lui 2025, să readucă în ofertă variante diesel pentru modele precum Peugeot 308 şi hatchbackul premium DS 4, dar şi pentru mai multe vehicule utilitare de pasageri.

Decizia vine în contextul în care vânzările de vehicule electrice au fost sub aşteptări, iar Uniunea Europeană a relaxat obiectivele privind emisiile, permiţând motoarelor cu combustie internă să rămână pe piaţă mai mult timp.

În paralel, principala piaţă a companiei, SUA, se îndepărtează şi ea de electrificare sub administraţia preşedintelui Donald Trump, care a eliminat recent baza legală pentru standardele federale privind emisiile la ţeava de eşapament.

”Am decis să păstrăm motoarele diesel în portofoliul nostru şi, în unele cazuri, să extindem oferta de sisteme de propulsie”, a transmis Stellantis, subliniind că strategia este orientată către cererea clienţilor şi creşterea vânzărilor.

Un segment fără concurenţă chineză

În 2015, vehiculele diesel reprezentau cel puţin 50% din vânzările de maşini noi în Europa….



Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Lasă un răspuns

  1. fun78fun888asia

    Guys, I just had to share something fun78fun888asia is honestly really growing on me! Feels like I’m onto something great. Check it out for yourself here: fun78fun888asia

  2. bhtclubbonus

    Heard some buzz about bhtclubbonus. If you’re hunting for bonuses, this might be worth a peek. See what’s on offer at bhtclubbonus.

  3. bhtclubofficialwebsite

    Want the real deal? Head straight to the source. bhtclubofficialwebsite should give you the official info. Check it out at bhtclubofficialwebsite.