Marius Șumudică le-a transmis un mesaj suporterilor lui CFR Cluj și le-a cerut acestora să rămână alături de echipă, mai ales în perioada dificilă pe care formația din Gruia o traversează.

Antrenorul a avertizat că obiectivul imediat nu poate fi unul măreț, ci acela de a ieși cât mai repede din zona inferioară a clasamentului și de a păstra șanse la play-off.

„Să continue această iubire necondiționată. În momentele grele e nevoie de și mai multă afecțiune”, a transmis Șumudică, potrivit declarațiilor făcute la emisiunea SportPlay de la TVR Cluj.

În prezent, CFR Cluj ocupă locul 8, cu 13 puncte adunate în 9 etape.

Tehnicianul le-a cerut fanilor să aibă răbdare: „Nici să nu se îmbete cu apă rece fiindcă, cu siguranță, în iarnă vor mai pleca jucători. În momentul de față ce putem face e să menținem echipa în prima ligă. Toți suporterii așteaptă: «Mamă, când va intra ăla și ăla?». Nu, deocamdată noi suntem departe”, a explicat antrenorul.

Șumudică: „Trebuie să fugim cât mai repede de locurile de jos”

Antrenorul speră ca echipa să poată ajunge suficient de aproape de locurile de play-off până la pauza de iarnă.

„Trebuie să ne uităm să fugim cât mai repede de locurile de jos din clasament și să încercăm să ne agățăm, pe cât posibil, de locurile 7-8 acolo, să fim aproape de play-off”, a declarat Șumudică.

Plecări importante de la CFR, în…



Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Lasă un răspuns