Depozitarul Central, prin care se realizează toate tranzacțiile la Bursa de Valori București (BVB) și care administrează toate datele privind tranzacțiile și contractele, a fost ținta unui atac informatic, scriu Economica.net și Profit.
Tot la Depozitarul Central sunt și informațiile privind „cuponarii” din anii ’90 – cei care au primit acțiuni de la stat, dar nu le-au tranzacționat.
Instituția a transmis un mesaj pentru investitorii care folosesc aplicația.
„În acest moment, Aplicația este indisponibilă temporar. Din informațiile pe care le deținem până în acest moment, în urma atacului cibernetic, au fost vizualizate date cu caracter personal ale utilizatorilor noștri, respectiv date utilizate în procesul de înrolare/creare de conturi de utilizator: nume și prenume, adresa, cod numeric personal, serie și număr carte de identitate, adresa de e-mail, număr de telefon, cod IBAN, acestea nefiind modificate și/sau alterate”, afirmă Depozitarul Central, conform Economica.net.
Insituția mai spune că a contractat o echipă de specialiști și a anunțat DNSC privind atacul informatic.
Mesajul Depozitarului include și pașii pe care trebuie să îi urmeze investitorii și celelalte persoane care utilizează aplicația.
Depozitarul Central este instituția centrală a Bursei de Valori București, care gestionează toate datele privind tranzacțiile și contractele de la Bursă
Citește mai mult pe Hotnews.ro
Sursa https://www.hotnews.ro