Ministerul Finanțelor a publicat în transparență decizională proiectul de Ordonanță de urgență privind prima rectificare a bugetului de stat pe anul 2026. Proiectul asigură fondurile necesare pentru serviciile medicale și medicamente, pentru drepturile salariale și pentru cheltuielile sociale, prin redistribuirea resurselor în funcție de execuția bugetară pe primele nouă luni și de necesarul estimat până la sfârșitul anului.

  • Prima rectificare bugetară din 2026 menține deficitul la 6,2% din PIB pentru acest an
  • Cea mai mare suplimentare netă – la Sănătate
  • Bugetele autorităților locale primesc și ele mai mulți bani

Rectificarea este construită cu menținerea țintei de deficit cash de 6,2% din PIB. Alocările suplimentare sunt corelate cu reducerea sumelor estimate că nu vor fi utilizate în acest an și cu actualizarea prognozei de venituri pe baza încasărilor efective. Proiectul are la bază concluziile Raportului privind situația economică și bugetară pe primul semestru și execuția bugetului general consolidat pe primele nouă luni ale anului 2026, încheiată cu un deficit de 3,81% din PIB, față de 5,31% din PIB în aceeași perioadă a anului 2025.

Cadrul rectificării: deficit, venituri, cheltuieli

Rectificarea este construită în limita anvelopei de cheltuieli și a țintei de deficit cash de 6,2% din PIB. PIB-ul nominal utilizat la rectificare a fost actualizat la 2.086,3 miliarde lei, pe baza…



Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Lasă un răspuns