În februarie 1871, la Versailles, Otto von Bismarck a insistat în fața bancherului cu care discuta să i se vorbească în germană. Nu era o chestiune de protocol, ci de umilință. Bancherul se numea Alphonse de Rothschild, iar cancelarul prusac tocmai îi comunica prețul păcii: un miliard de dolari, o sumă gândită să țină Franța în genunchi o generație întreagă.
Nici doi ani mai târziu, Franța plătise tot, înainte de termen. Trupele germane au plecat mai devreme decât prevedea tratatul, iar o parte din bani veniseră chiar de la investitori din Berlin, Frankfurt și Viena. Instrumentul cu care Bismarck voia să paralizeze Franța – datoria – a devenit dovada că Franța nu putea fi paralizată.
E una dintre cele mai frumoase ironii din istoria finanțelor. Și una dintre cele mai instructive.
Un deceniu care începea prea bine
La începutul lui 1870, The Economist, o publicație cu un talent cunoscut pentru pesimism, prevedea câțiva ani de creștere solidă. Avea motive. Europa și America de Nord adăugau anual circa 13.000 de kilometri de cale ferată, telegraful ajungea în toate porturile importante, salariile creșteau, prețurile stăteau pe loc.
La Bursa din Londra, cea mai mare piață a lumii, investitorii câștigaseră peste 18% pe an în termeni reali, trei ani la rând. Și totuși nu se vedea nimic din ce anunță de obicei o bulă: nici euforie, nici tranzacționare febrilă, nici economii supraîncălzite….
Citește mai mult pe Hotnews.ro
Sursa https://www.hotnews.ro