Contribuabilii vor depune în continuare declarațiile 394 și 390, deși ANAF primește deja fișierele SAF-T și datele din e-Factura, a declarat Adrian Nica. Președintele ANAF a spus că „foarte mulți contribuabili și specialiști în acest domeniu își manifestă nemulțumirea” față de această situație.
„Da, se depun în continuare pentru că ANAF-ul are nevoie să-și ia informația din mai multe surse de date, pentru că validarea unor sisteme se face în timp nu de azi pe mâine. Practic, am păstrat în continuare aceste declarații, deoarece la testele pe care le facem prin compararea unei aplicații SAFT cu e-factura sau cu 390 apar diferențe majore”, a spus Nica.
Potrivit acestuia, în 2026 ANAF a introdus o aplicație care compară fișierele SAF-T a doi parteneri comerciali. Dacă un contribuabil primește o factură, dar nu o transmite la contabilitate, iar partenerul său o înregistrează, comparația celor două fișiere arată o neconcordanță. „În momentul în care, la nivelul ANAF-ului, se fac aceste corelații, rezultă neconcordanțe. Aceste neconcordanțe pot să califice un contribuabil într-o zonă de risc ridicat”, a declarat președintele ANAF.
Nica a mai spus că, după dispariția raportării semestriale, ANAF găsește în aplicațiile sale balanțe contabile cu solduri pe care le-a numit „nejustificate,” precum și fișiere SAF-T în care „o balanță contabilă de luna N are alte solduri…
Citește mai mult pe Hotnews.ro
Sursa https://www.hotnews.ro