Locuințe în București, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Locuințe în București, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Un dezvoltator imobiliar a fost controlat de ANAF la începutul acestui an, iar perioada verificată a fost 2017 – 31 octombrie 2022, conform unui document al instituției consultat de HotNews.ro.

“Pe parcursul desfășurării inspecției fiscale s-a constatat că perioada verificată pentru o parte din clienții persoane fizice, compania a efectuat operațiuni de vânzare de apartamente și locuri de parcare/boxe către același client, în aceeași zi sau la perioade scurte de timp, dar a aplicat cota de 5% asupra valorii locuințelor și cea de 19% asupra anexelor gospodărești”, spune ANAF.

Inspectorii au observat că prin cumularea valorii locuințelor cu cea a anexelor respective (boxe și locuri de parcare) pentru o parte din livrări, acea firmă a aplicat eronat cota de TVA, nefiind îndeplinită condiția ca valoarea tranzacției să nu depășească limita de 450.000 lei, respectiv 700.000 lei pentru aplicarea cotei reduse de 5%.

În consecință, ANAF l-a pus la plata TVA rezultată prin aplicarea greșită a cotelor.

Compania a mai făcut un lucru: a dedus TVA dintr-o factură emisă de o societate de asigurare, deși pe ea era înscrisă cota de TVA de 0%.

Reamintim că din 2024 cota de TVA pentru locuințe a crescut la 9%.

ANAF nu oferă detalii…



Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Lasă un răspuns