Dacia Electrică Spring, Foto: Dacia

Dacia Electrică Spring, Foto: Dacia

Vânzările de mașini electrice au crescut puternic în luna mai și reprezintă acum 13,8% din vânzările europene, față de mai puțin de 10% în mai 2022, potrivit cifrelor publicate miercuri de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), informeaza AFP.

Vânzările de mașini electrice au crescut vertiginos în Olanda, Suedia, Franța și Germania, iar compania americană Tesla deține acum o cotă de piață de 2,6%.

La sfârșitul lunii martie, UE a aprobat un plan de eliminare a vânzării de mașini cu motoare cu combustie internă până în 2035, iar mașinile pe benzină sunt în scădere, deși reprezintă în continuare majoritatea înmatriculărilor noi (36,5%).

Vehiculele hibride se află pe locul al doilea, reprezentând acum 25% din vânzări (în creștere cu 1,8 puncte față de anul precedent).

Vânzările de automobile hibride reîncărcabile (care pot fi conectate la o priză sau la un terminal) au continuat să scadă (-0,6%), penalizate de Germania, care a redus subvențiile pentru acest tip de motorizare.

Vokswagen, lider detasat / Dacia ridică vanzările Renault

În general, înmatriculările de mașini noi în Europa au înregistrat în mai a zecea lună consecutivă de creștere, cu +18,5%, dar sunt în continuare cu aproape un sfert mai mici decât înainte de…



Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Lasă un răspuns