Cât valorează gigantul chinez care deține TikTok, după o nouă creștere spectaculoasă

TikTok Foto: JYPIX / Alamy / Profimedia

Firma de investiții General Atlantic vinde un pachet de acțiuni al ByteDance, compania-mamă a TikTok, într-o tranzacție care evaluează gigantul chinez al rețelelor sociale la 550 de miliarde de dolari, au declarat pentru Reuters două persoane familiarizate cu situația, ceea ce înseamnă că valoarea companiei din China a crescut spectaculos.

Posibila cesionare a participației va fi prima de la momentul în care administrația Trump a aprobat în ianuarie vânzarea afacerilor din SUA ale ByteDance legate de TikTok și reprezintă o creștere de 66% a valorii față de cea pe care a avut-o la un program de răscumpărare de acțiuni de anul trecut. La acel moment, compania care nu este listată pe bursă era evaluată la peste 330 de miliarde de dolari.

General Atlantic, care a investit pentru prima dată în ByteDance în 2017, când compania era evaluată la aproximativ 20 de miliarde de dolari, a început în ultimele săptămâni procesul de vânzare a unei părți din participația sa și speră să finalizeze tranzacția în martie, a spus una dintre surse.

Evaluările unei companii care nu este listată pe piețele financiare pot varia considerabil în tranzacțiile de pe piața secundară, însă orice astfel de vânzare nouă de acțiuni este…



Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Lasă un răspuns