12 persoane au fost transportate, miercuri, de la un hotel din Poiana Brașov la o unitate medicală din Brașov, prezentând simptome de toxiinfecție alimentară.

poiana brasov hotel toxiinfectie alimentara

Conform informațiilor oferite de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). numărul total al persoanelor care au acuzat dureri de cap şi au avut stări de vomă a fost de 14, dar doi adulți au refuzat să fie transportați la spital.

Șeful Protecției Consumatorilor Brașov, Sorin Susanu, a declarat că, în urma evenimentului, reprezentanţi ai Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) şi ai altor instituţii abilitate de control au demarat verificări la hotelul unde s-ar fi îmbolnăvit respectivele persoane.

Copiii se aflau la Poiana Braşov în cantonament, ei făcând parte dintr-un club sportiv din Timişoara. Din grupul cu care au sosit în judeţul Brașov fac parte, în total, 84 de copii din judeţele Timiş şi Arad, însoţiţi de antrenori.

 

Ai avut probleme cu produsele cumpărate de la un magazin? Un vânzător te-a tratat cu lipsă de respect? Împărtășește-ți experiența pe YesComment.ro! Intră aici, înregistrează-te și povestește întregii țări experiența prin care ai trecut!

Lasă un răspuns

  1. ficktube.cc

    Nudee erotic massagess mplsCelebrity nude iin moviesFrree adult coimputer party gamesGaay marriag iin politicsHot big titt brunetteAnal seex cips tgpCirchmised famjous sexShemaoe fisting mpegsGirl ggym clads pornMikro bikii videoCumm filled throats 5 sampleRetail vibators adultDorm rom fuckingTeeen boyy plays wiuth dildoBreast feedinng moter pictureRoxanne gang bangedOlder aduilt suicideDads ssex clipsPhotos oof adilt yokie pomeranizn dogsScooter
    nakedBeest bras forr uneven breastsAult mklf moviesHaiy wokodpecker peannut butterLatgex bball bustingLesbikans forcded rough gang bangSewong with vintagee linensMy spce sexsy guuy graphicsAdult services submissionGay life inn thee 80
    sSexxy protuberant nipplesVinjtage pattern lendingEsxort en temucoFrree fuc
    cartpon countfry girlSeex fuckig xxxx frde shotsLonng dong suckFreee search adult videoBllack movke por womanThhe iit staff arre gayGirl onn thee bottomAquua teeen hunge foprce wallpapersThaii xxxx ffree movieWheer
    tto watc free adult movieWomwn eatts teens assGuinea pigg cumWheree
    did asian beetleds come fromCasaxas conn dde esposo pertmiso
    ssu swingerIpood hedntai videosGay peoploe quizNakedd wome different bodry typesBendjx
    ppee weeStriup poker bonerAgelina joliue giia sex scenesFuull
    lenth picture off adultCurriculum development trrnds in grduate adult annd continuing educationCs3 actioon forr fipm stripHapp ccum suckersElizabet wende breast clinic
    rochester nyNaked boys bondageIntroducing twoo adult ghinea pigsNakerd phooto off debie ryinHemme pornFucck foundaztionDexiree banhks escortPating ouut vintagge mercedesJenma jaeson torso sexCumm oon mmy daughters titsAdul indiVirgyinia gayy doctorsFree doube penetration creampie picturesFreee canawdian sexcy cerleb pis gallariesVelio cardio fscial syndromeBigg djck iin olld hott cuntIrish good time pornstarVulpva seex powerred byy vbulletinAsnley benson seex sceneAunt
    beach bikinni pol poolsjde suntan swimsuitMagure redhewd
    frree pornNaturqlly big breastd teensFuckkng bridesCineys ssex moviesEllsburry nudeComic stripls on vitami cFree sstream xxxVintagfe studKiana tokms nude pitcsSiims
    2 erotic drems megauploadGobber pornExxternal vginal itxhing
    annd painFree moother daughte porn sitesFuccking for the rainforestJulie nudee pictue
    strainAdukt torturre storiesBbw danaFrree mature wome nude galplery ofvd9wuapt48p7r4zs8w