Companiile Wizz Air și Blue Air vor fi executate silit, după ce instanțele din România, Germania și Spania au admis astfel de cereri, emise de către o companie olandeză specializată în asistarea pasagerilor cu zboruri întârziate sau anulate.

Este vorba de compania FlightClaim.ro, care a făcut deja următorul anunț: „FlightClaim.ro, companie olandeză cu sediu şi în România, specializată în asistarea pasagerilor cu zboruri întârziate, anulări sau overbooking, a obţinut în Instanţă în România, Spania şi Germania decizii definitive în procese intentate companiilor aeriene care nu au plătit compensaţiile legale între 250-600 euro pentru pasagerii zborurilor anulate sau întârziate.
În urma finalizării proceselor în Instanţă şi a obţinerii deciziilor definitive, FlightClaim.ro a apelat la Executori Judecătoreşti pentru a pune poprire pe conturile companiilor aeriene care nu au respectat drepturile pasagerilor şi nici obligativitatea de a plăti compensaţiile legale către firma care îi asista pe pasageri“.
Cele două companii aeriene, Wizz Air și Blue Air, au fost acționate în instanță pentru neplata unor sume cuprinse între 250 şi 600 euro/persoană.
În 2019, au fost executate şi alte companii aeriene de linie, printre care Vueling și Tarom. De asemenea, mai multe dosare ale pasagerilor care au călătorit cu Air Bucharest, Lufthansa, Iberia, Alitalia, Swiss, Air Moldova, Ryanair, Eurowings sau TAP sunt în plină procedură în instanţă.
În total, în prezent FlightClaim.ro are deschise în instanţă aproximativ 170 de dosare, dintre care aproximativ 30 în România, 100 în Germania, 30 în Franţa şi 10 în Spania.
This effect may be due to the anti- inflammatory and blood- thinning properties of bromelain priligy for sale
Tom mazzie the dick suckerHairy nude boysSexy guy videoVintage
baritone saxophoneMammoth natual breastsBlack woman with big boobFemale
escort alabamaNew sex tecniquesVirging vaginaNatural teen nudity xnxx Pirates
adult movie watch free onlineGirls loses virginityGirls mamoth boobsTeen mentorship programVintage dress lotMichelle broth sex sceneNude
japan av celebratyBlowjobs with fingering https://xnxxcn.com/ My wife fucked her bossPregnancy prevention before sexSmooth muscle actin breast myoepithelial actaPorn gallery
teenMature woemen pornBabe beautiful nakedBig tit brunette student
probemsPalin porn clips xnxx Hotties ass picsRalphs sexual harrasmentBabysitter
fucks coupleOral contraceptive side effectNude young pakistani girlsSex movie catagoryBig movie sex titGay housemateSexy pictures of pam dawberSexy animation picturesBettie pafe
nakedHottest sexy girls getting fuckedTeen bent over on the courtSaira choudhry bikiniSpoilt brats porn humillationNaked african black womenPolling teens about prioritiesFree
indian amature sex videosPain after sex femaleHolly marie combs porn vids