eMAG scoate la vânzare, începând cu data de 9 aprilie, un număr de șapte milioane de măști, disponibile în seturi de câte 50 de bucăți fiecare. Compania a anunțat că acestea vor fi vândute fără adaos comercial.

masti emag

Prețul actual este de 146,83 de lei pentru un set și urmează să fie actualizat de două ori în fiecare săptămână, lunea și joia, pe baza costului mediu ponderat de la fiecare aprovizionare, afișat în mod transparent pe pagina produsului.

Iulian Stanciu, CEO eMAG, a declarat: „Începând de azi, setul de măşti simple cu trei pliuri este disponibil la eMAG şi poate fi livrat rapid, în orice localitate. Ne dorim ca fiecare român să aibă acces la măsuri de protecţie de bază, astfel că am decis să vindem fără profit acest produs. Fără a fi specializaţi în această categorie de produse, am învăţat şi ne-am adaptat, din mers, astfel încât să putem veni în întâmpinarea unei nevoi pe care oamenii o au în aceste zile şi care vizează sănătatea publică“.



De asemenea, s-a luat măsura ca un client să nu poată cumpăra mai mult de un set de măști. 

eMAG a anunțat că, pentru a asigura protecția atât pentru clienți, cât și pentru proprii angajați, a luat o serie de măsuri, în permanență adaptate în funcţie de evoluţia situaţiei şi de recomandările autorităţilor. Astfel, tuturor angajaţilor de la depozite li se ia temperatura de două ori pe zi şi poartă mănuşi şi măşti. De asemenea, toate spaţiile de lucru, de la aprovizionare la livrare, inclusiv maşini, sunt dezinfectate periodic, iar zonele comune sunt dotate cu dezinfectanţi pe bază de alcool 80%.

De asemenea, curierii poartă mască şi mănuşi, livrează coletele fără contact şi sunt instruiţi cum să se protejeze pe ei şi pe cei din jurul lor. În plus, consolele easybox sunt dezinfectate la fiecare alimentare.

Dacă dorești să lași un comentariu despre eMAG, o poți face AICI.

Concurs cu premii în bani pe site-ul nostru. Află cum poți să câștigi!



Lasă un răspuns