O investiție de 15 milioane de euro se materializează la 1 iulie, când urmează să se deschidă un resort de patru stele în stațiunea Olimp.

novum by the sea olimp

Noul proiect, cu numele „Novum by the Sea“, este deținut de proprietarii grupului Fratelli, care cuprinde mai multe cluburi, bistrouri şi restaurante.

Reprezentanții companiei au anunțat că „preţurile pentru cel mai luxos apartament încep de la 480 de euro pe noapte, iar o camera în medie se închiriază cu 250 de euro pe noapte, pachetele incluzând mic dejun şi prânz“.

Ei susțin, pe baza evaluării realizate de o agenție de turism, că în acest sezon vor avea un grad de ocupare de 65% în acest sezon, care anul viitor va ajunge la peste 90%.

 

Detalii despre o altă investiție majoră, în Neptun-Olimp.

 

Concurs cu premii în bani, oferite în luna iunie de site-ul nostru – Află cum poți să câștigi 

Lasă un răspuns