Grecia introduce o nouă regulă strictă pentru a preveni răspândirea COVID-19, iar cei care nu o respectă vor fi sancţionaţi cu amenzi usturătoare.
Purtarea măştii de protecţie în magazine şi supermarket-uri este obligatorie în Grecia, începând de sâmbătă. Măsura a fost decisă ieri de guvernul de la Atena, care a promis toleranţă zero pentru încălcarea restricţiilor. Amenda pentru cei care sunt prinşi fără mască în aceste spaţii se ridică la 150 de euro.
Numărul cazurilor de COVID-19 a început să crească în Grecia o dată cu intrarea în ţară a turiştilor şi a relaxării măsurilor de prevenţie. Ţara a ajuns, pe 17 iulie, la 3.964 de cazuri, cu 28 de îmbolnăviri în ultimele 24 de ore, 16 fiind din 16 fiind din rândul turiştilor. Vineri a fost consemnat şi un deces, bilanţul ridicându-se la 194.