Modul în care sunt taxate persoanele cu averi mari atrage atenția atât la nivel european, cât și național. În prim-plan se află nu doar modul de impozitare, ci și informațiile de care dispun autoritățile fiscale cu privire la venituri și active.  Un studiu al Comisiei Europene din aprilie 2026 dedicat taxării averii analizează mai multe…

Adunarea generală a acționarilor companiei de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România și unul dintre cei mai mari furnizori de profil, controlată de statul român prin Ministerul Energiei, cu 80% din acțiuni, a aprobat alegerea unui membru provizoriu în Consiliul de Supraveghere (CS), cu mandat până în 22 martie 2027…

Startup-ul german Helsing, evaluat la 18 miliarde de dolari, a prezentat un sistem de apărare antiaeriană bazat pe inteligență artificială, despre care susține că poate combate simultan mii de drone și rachete. Noua tehnologie urmărește să rezolve una dintre marile vulnerabilități ale sistemelor tradiționale: atacurile masive, în care un număr copleșitor de arme este lansat…

Prețurile chiriilor cresc, dobânzile fixe au scăzut, iar valoarea apartamentelor a crescut cu peste 30% în ultimii 3 ani, arată o analiză a site-ului ofertebancare.ro. Pe scurt, România oferă astăzi o bună ocazie imobiliară, în timp ce marile capitale europene se blochează în crize structurale profunde, exemplu fiind planurile de naționalizare în anumite condiții a…

Sindicatele de la compania de stat Oil Terminal pregătesc o grevă generală luna viitoare, i-a informat compania, marți, pe acționarii și investitorii de pe Bursa de Valori București. Oil Terminal din Constanța este unul dintre cele mai mari terminale petroliere din sud-estul Europei, cu activitate în importul și exportul de țiței. Este listată pe bursă,…

Un bărbat din județul Argeș a pus în doi ani și jumătate anunțuri de vânzare pentru 75 de autoturisme pe platformele de profil. Inspectorii Antifraudă au pornit tocmai de la aceste anunțuri când au descoperit o afacere care, pe hârtie, nu exista. Potrivit unui comunicat ANAF publicat marți, persoana fizică a vândut mașini între mai…

În timp ce acțiunile companiilor tehnologice globale au început să-și revină după câteva ședințe agitate, dar în China acestea s-au prăbușit deja, din cauza îngrijorărilor legate de cererea de inteligență artificială și a restricțiilor asupra exporturilor chinezești, scrie Naftemporiki. Prăbușirea, care a dus indicele STAR50 al Chinei continentale , care include lideri în inteligența artificială…

Firma de inteligență artificială (IA) Anthropic tocmai a publicat documentele necesare înainte de mult așteptatul său debut pe piața bursieră din SUA, potrivit BBC. Documentul de 335 de pagini include detalii noi despre modul în care proprietarul chatbot-ului Claude câștigă bani, pe ce cheltuiește acești bani și de către cine este controlat. Anthropic a detaliat,…

Cele trei Licitații de Toamnă Artmark – de la București, Sofia și Zagreb – au însumat 1,6 milioane de Euro. În cel mai important eveniment din acest sezon, care a avut loc în 20 octombrie la Palatul Cesianu-Racoviță din Capitală, filiala din România a reuşit vânzări de aproape un milion (972.550 de Euro), cu o…

Prețul energiei electrice pe piața bursieră spot a crescut luni în toată Europa, cu peste 700% în Germania și Danemarca și peste 500% în Belgia și Franța, țări care aveau, de regulă, printre cele mai mici prețuri din UE. Chiar și așa, România înregistrează, în momentul de față, cele mai mari tarife.  Ministerul român al…