O ploieșteancă susține, într-o postare pe Facebook, că a cumpărat pizza mucegăită de la magazinul Kaufland Vest Ploiești. Ea a postat mai multe fotografii, în sprijinul afirmației pe care o face, iar acestea au generat indignare și diferite comentarii. Magazinul de la care a făcut cumpărăturil este Kaufland Vest Ploiești, cu adresa pe Șoseaua Vestului,…

Una din universitățile ieșene a anunțat că va deschide un magazin în care vor fi comercializate produse alimentare, naturale şi ieftine, obţinute din materii prime provenite din fermele proprii. Este vorba de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ (USAMV). Profesorul Eugen Ulea, prorector responsabil cu dezvoltarea instituţională, a declarat:…

Zborurile interne au fost reluate spre Iaşi, Cluj, Timişoara și Oradea, potrivit ministrului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode.   Dacă anul trecut media zilnică a pasagerilor transportaţi pe toate aeroporturile din România se ridica la 63.000, astăzi, după ridicarea anumitor restricţii, au fost introduse 20 de zboruri cu 1.797 de pasageri. “Cel mai afectat…

Începând de sâmbătă, 23 mai, Piața 100 (Obor sau Ocska) din Oradea se va redeschide. Anunțul a fost făcut de Administrația Domeniului Public Oradea. S-a anunțat de asemenea că, având în vedere că activitatea pieței a fost suspendată începând de la jumătatea lunii martie, comercianții care au plătit în avans contravaloarea abonamentului pentru luna martie…

În luna aprilie 2020, s-a înregistrat o premieră absolută: în România s-au vândut mai multe autoturisme noi decât în Spania sau Italia, potrivit datelor publicate de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). În toate cele trei țări, vânzările de mașini au înregistrat scăderi foarte mari, în această perioadă. însă, în timp ce în Italia și…

Tarom a anunțat, la începutul acestei săptămâni, că toate călătoriile cu avionul planificate înaintea datei de 31 august 2020 pot fi reprogramate gratuit. Într-un anunț publicat pe site-ul propriu, compania aeriană românească a anunțat: „Pentru că siguranţa pasagerilor noştri este esenţială, respectăm cu stricteţe toate recomandările autorităţilor sanitare, respectiv reglementările în vigoare şi am luat…