Comert – tir, Foto: Avesun | Dreamstime.com Legislația e-Transport a fost modificată, o ordonanță de urgență fiind adoptată de Guvern, iar luni a apărut în Monitorul oficial (OUG 129/2024). Astfel, o noutate este faptul că denumirea, caracteristicile, cantitățile și contravaloarea bunurilor transportate pot fi modificate după expirarea termenului de valabilitate a codului UIT, până cel…
ANAF Inquam Photos / Octav Ganea Veniturile obținute de persoane fizice din închirieri și subînchirieri de bunuri mobile și imobile din patrimoniul personal (locuințe, case de vacanță, garaje, terenuri, spații comerciale, etc.), a căror folosință este cedată în baza unor contracte de închiriere/subînchiriere, inclusiv a unor părți din acestea utilizate în scop de reclamă, afișaj…
Impozitul pe veniturile a căror sumă nu a fost identificată s-a majorat de la 1 iulie 2024 la 70%, de la 16%. Dan Manolescu, președintele Camerei Consultanților Fiscali (CCF) susține că acel mecanism de aplicare a impozitului de 70% se referă la evidențierea unor sume care în urma controlului au o sursă neidentificată. „Dacă ANAF…
Locuințe în București, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei Un dezvoltator imobiliar a fost controlat de ANAF la începutul acestui an, iar perioada verificată a fost 2017 – 31 octombrie 2022, conform unui document al instituției consultat de HotNews.ro. “Pe parcursul desfășurării inspecției fiscale s-a constatat că perioada verificată pentru o parte din clienții persoane fizice,…
Bancnote lei, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Românii pot beneficia de amnistia fiscală a Guvernului Ciolacu, Ordinul (5521/2024) privind procedura de aplicare fiind publicat în Monitorul oficial. Dacă în cazul firmelor se șterg doar dobânzile și penalitățile, în ceea ce privește persoanele fizice dispare o parte din datorie (adică din impozit și contribuții datorate).…
Declaratia unica si plata taxelor, Foto: Hotnews / Florin Barbuta Declarația unică va fi înlocuită cu una inteligentă, un act normativ în acest sens urmând a fi prezentat în acest an, a declarat directorul Direcției Legislație Fiscală din Ministerul Finanțelor, Iulian Ardeleanu, la Conferința Maratonul Fiscalității organizată de Profit News TV. “Formularul inteligent digital va…
Bani de pensie, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Premierul Marcel Ciolacu a anunțat miercuri câți pensionari sunt vizați de măsura ca pensiile sub 3.000 de lei să nu mai fie impozitate. „Vorbim de o măsură ce se aplică din 1 octombrie pentru aproximativ 3 milioane de pensionari”, a spus Ciolacu la începutul ședinței de…
ANAF de la Cluj-Napoca informa recent contribuabilii din zonă că va crește de la 16% la 70% impozitul pe veniturile a căror sumă nu a fost indentificată. HotNews.ro a scris despre acest aspect încă de anul trecut, de când a fost adoptată Legea 296/2023, ba chiar și când s-a aflat în varianta de proiect. Tot…
Vineri – 31 mai a fost ultima zi pentru care neîncărcarea facturilor în sistemul RO e-Factura nu este sancționată. În luna iunie, firmele, PFA și ONG-urile care nu încarcă facturile în sistem vor primi amenzi. Astfel, firmele mari vor plăti între 5.000 – 10.000 lei, cele mijlocii vor primi între 2.500 – 5.000 lei, iar…
Bani, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Firmele din agricultură și industria alimentară, inclusiv experții în fiscalitate, aveau păreri diferite cu privire la aplicarea salariului minim brut de la 1 iulie 2024. Ministerul Muncii a venit cu precizări la solicitarea HotNews.ro. Astfel, în cazul acestor sectoare economice se va aplica valoarea mai mică, respectiv 3.436…