Apple a renunțat foarte recent la proiectul de a construi o mașină electrică premium, proiect la care au lucrat câteva mii de oameni din 2014 până în prezent și multe schimbări de plan au fost aplicate pe parcurs. Dar de ce nu a reușit un gigant precum Apple să intre în rândul constructorilor auto? Cât…

ANAF – Fisc, Foto: Hotnews / Florin Barbuta Aplicația e-Transport, prin intermediul căreia sunt monitorizate transporturile rutiere pe teritoriul național ale bunurilor cu risc fiscal ridicat și transporturile rutiere internaționale de bunuri, poate fi descărcată din Apple Store și Google Play, aceasta fiind funcțională. În perioada 15 iulie 2024 – 31 august 2024 aplicația este…

Comisia Europeană a anunţat luni că a informat Apple cu privire la opinia sa preliminară potrivit căreia regulile magazinului său de aplicaţii App Store încalcă Regulamentul privind pieţele digitale (DMA), deoarece îi împiedică pe dezvoltatorii de aplicaţii să îi orienteze în mod liber către canale alternative pe consumatorii aflaţi în căutare de oferte şi conţinut,…

Figurina Steve Jobs / FOTO: shutterstock Americanii de la Apple au reușit prin iPhone să revoluționeze piața de telefonie mobilă, să stea la aceeași masă cu marile companii asiatice și să scoată din joc concurenți europeni precum Nokia sau Ericsson. Succesul Apple este sinonim cu numele lui Steve Jobs. Puțini știu însă că unul dintre…

Apple a anunțat vineri că amână pe termen nelimitat lansarea sistemului său generativ de inteligență artificială (AI) în Uniunea Europeană, din cauza „incertitudinilor de reglementare” legate de Regulamentul privind piețele digitale (DMA), potrivit AFP. Logo Apple, Foto: Shutterstock Apple a anunțat vineri că amână pe termen nelimitat lansarea sistemului său generativ de inteligență artificială (IA)…

Apple a suspendat lucrările la următorul său set de căşti de realitate mixtă Vision Pro high-end, potrivit The Information, care citează un angajat al unui producător care produce componente cheie pentru Vision Pro, transmite Reutes, citat de News.ro. Apple Vision Pro, Foto: Josh Edelson / AFP / Profimedia Producătorul de iPhone încă lucrează la lansarea…

iPhone 15 Pro Max, Foto: Bertino8425 / Dreamstime.com Acțiunile Apple au continuat să urce miercuri la bursa de la New York, susținute de agitația din jurul inteligenței artificiale (AI), iar compania a depășit Microsoft pentru a deveni din nou cea mai mare capitalizare bursieră din lume, potrivit AFP. Acțiunile au urcat cu 5,01% în jurul…

Acțiunile Apple au continuat să urce miercuri la bursa de la New York, susținute de agitația din jurul inteligenței artificiale (AI), iar compania a depășit Microsoft pentru a deveni din nou cea mai mare capitalizare bursieră din lume, potrivit AFP. iPhone 15 Pro MaxFoto: Bertino8425 / Dreamstime.com Acțiunile au urcat cu 5,01% în jurul orei…

​Apple a anunțat luni planurile în domeniul Inteligenței Artificiale generative, a semnat un parteneriat cu compania care a creat ChatGPT și promite că Siri va deveni un asistent vocal foarte deștept. Companii precum Microsoft, Google și Samsung au anunțat în 2023 lansări numeroase în domeniul AI, iar Apple rămăsese în urmă. Apple iOS 18Foto: Jonathan…