Companii tech precum Microsoft, Nvidia sau OpenAI au profitat mult la capitolul imagine de pe urma interesului stârnit de AI-ul generativ, însă acum a venit rândul Apple să-și anunțe planurile. Sunt voci care spun că Apple este presată de investitori să anunțe lucruri noi, fiindcă a rămas mult în urmă. Ce ar putea anunța compania…
Dacă ai folosit vreodată servicii ca Google Voice, Google Maps sau Apple Siri, mai ales în primele lor versiuni, ai șanse mari să fi auzit vocile unor oameni în carne și oase. Laurie Burke, Karen Jacobsen și Susan Bennett sunt actrițe vocale profesioniste și printre cele mai „celebre timbruri vocale” din lume, pe care le-au…
În ultimii zece ani, Samsung a livrat aproape trei miliarde de smartphone-uri, iar Apple, peste 2.2 miliarde, arată o analiză întocmită de altindex.com. Pragul de un miliard a fost depășit și de mărcile Xiaomi și Huawei. TelefoaneFoto: Dan Rențea, Dreamstime.com De 17 ani există smartphone-uri, iar în primul an s-au vândut doar 122 de milioane…
CE a lansat luni cinci proceduri de investigație contra Apple, Alphabet și Meta, acestea fiind bănuite că au încălcat regulile din domeniul concurenței în cadrul noii legi pentru piețele digitale DMA. Ancheta se referă la posibile restricții și limitări pe care giganții tech le pun pentru a avea avantaje în fața concurenței. Drapelul Uniunii EuropeneFoto:…
Departamentul de justiție de la Washington și 15 state americane au dat în judecată joi Apple, acuzând compania că a folosit cererea puternică pentru iPhone-urile și celelalte produse ale sale pentru a crește prețurile serviciilor pe care le oferă și elimina de pe piață concurenții mai mici, anunță Reuters. Logo AppleFoto: Shutterstock Apple se alătură…
Apple este în discuții cu Google pentru a putea folosi pe iPhone în câteva luni modelul de inteligență artificială generativă de la Google, spun surse citate de Bloomberg. Apple are un parteneriat cu Google și pe căutare web. Google GeminiFoto: Dennizn, Dreamstime.com Sursele spun că cele două companii sunt în negocieri și nu s-a ajuns…
Dezvoltatorii software care folosesc magazinul Apple App Store vor putea să distribuie aplicațiile către utilizatorii de iPhone din UE direct de pe site-urile proprii, începând cu această primăvară, a anunțat compania, care este forțată de Uniunea Europeană să facă o serie de schimbări în ecosistemul închis al companiei. Un magazin AppleFoto: Norman Chan, Dreamstime.com Digital…
Nvidia este pe cale să devanseze Apple pentru a deveni a doua cea mai valoroasă companie din lume în funcţie de capitalizarea de piaţă, deoarece investitorii nu se satură să cumpere acțiuni ale producătorului de semiconductori ale cărui cipuri lucrează pentru instrumente de inteligenţă artificială, cum ar fi ChatGPT, transmite Reuters. Jen-Hsun Huang, CEO-ul NvidiaFoto:…
Saga Apple-Epic Games continuă: compania americană a decis să închidă contul dezvoltatorului jocului Fortnite, împiedicându-l, de asemenea, să își lanseze propriul magazin de aplicații pe iPhone, ce urma să fie disponibil pentru utilizatorii din Europa. Citește mai mult pe Hotnews.ro Sursa https://www.hotnews.ro
Apple a renunțat foarte recent la proiectul de a construi o mașină electrică premium, proiect la care au lucrat câteva mii de oameni din 2014 până în prezent și multe schimbări de plan au fost aplicate pe parcurs. Dar de ce nu a reușit un gigant precum Apple să intre în rândul constructorilor auto? Cât…