Românii au investit peste 2,3 miliarde lei în cadrul programului Fidelis, titlurile de Stat ce vor fi listate la Bursa de Valori București (BVB). Marți este ultima zi în care se mai poate subscrie la ediția de august 2024, până la ora 13:00. Cât a fost subscrierea pe fiecare emisiune în parte: 1 an (lei):…

Un deficit global de zahăr, care a dus preţurile la cel mai ridicat nivel din ultimii 11 ani, este pe punctul de a se încheia în sfârşit, şi asta graţie unei culturi agricole cu care nu pare să aibă legătură, transmite agenția de știri economice Bloomberg, citată de Agerpres. ZahărFoto: Olga Kriger / Alamy /…

Dacă e să discutăm teoretic, impozitarea progresivă poate să funcţioneze într-un stat care are o clasă de mijloc foarte bine stabilizată şi cum e România trebuie să avem cel puţin un milion de oameni pe care să îi încadrăm în clasa de mijloc, a declarat Lucian Heiuș, șeful ANAF. Presedintele ANAF Lucian HeiusFoto: Hotnews /…

O primă cursă specială TAROM va decola astăzi în jurul orei locale 21:50 către Tel Aviv (aeroportul Ben Gurion) pentru repatrierea din Israel a aproximativ 150 cetățeni români afectați de suspendarea zborurilor Blue Air, a anunțat ministrul grindeanu pe pagina sa de Facebook. Avion TaromFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei Când reia Blue Air zborurile Blue…