Camion Iveco. Credit foto: joao antonio / Alamy / Profimedia Guvernul Italiei a aprobat condiţionat vânzarea companiei Iveco către producătorul indian Tata Motors, potrivit unui document parlamentar publicat recent și citat de Reuters. Decizia a fost luată pe 31 octombrie, iar aprobarea este însoţită de anumite condiţii legate de protejarea intereselor strategice ale Italiei, având…
e-Transport a început implementarea de anul trecut pentru bunurile cu risc fiscal ridicat în interiorul României. „Acolo nu a fost foarte mare problemă pentru că fiind transporturi care se deplasau doar în România (furnizor – cumpărător), mai toți cunoșteau legea și puteau să-și comunice în mod util, rapid, informațiile astfel încât să evite astfel de…
Volvo România, unic importator de camioane noi, medii și grele marca Renault pe piața românească, a fost amendată cu peste 13 milioane de lei (aproximativ 2,65 milioane euro), pentru că ar fi stabilit cu distribuitorii din rețeaua sa să nu vândă acest tip de camioane în afara teritoriului României, a anunțat miercuri Consiliul Concurenței. Camion…
Tesla Motors a livrat primele camioane electrice Semi către primul său client: PepsiCo. Elon Musk a prezentat camionul în 2017 și promitea atunci că primele livrări vor fi în 2019. Tesla spune că Semi are autonomie de 800 km. Tesla SemiFoto: Captura YouTube Tesla Motors a organizat un eveniment la fabrica din Nevada pentru a…