Coaliția de guvernare a Germaniei încearcă să cârpească de urgență o gaură uriașă dată în bugetul federal de către Curtea Constituțională a țării, care a blocat guvernul din a folosi 60 de miliarde de euro în investiții pentru inițiative verzi și susținerea industriei, relatează Reuters. Christian Lindner (centru), alaturi de cancelarul Olaf Scholz si Annalena…
Doi distribuitori de produse alimentare au primit amenzi de câte 2 milioane de lei pentru nerespectarea plafonării adaosului comercial, a anunțat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș. Marcel Boloș, Ministru de FinanțeFoto: Adi Iacob / HotNews Potrivit acestuia: “Inspectorii antifraudă au sancționat un operator economic care activează în domeniul distribuției de legume-fructe, cu o amendă în valoare…
În luna martie, Ministerul Finanțelor a văzut că sunt probleme cu încasările, așa că structurile din subordine (ANAF și Vama) au realizat un plan de măsuri pentru a crește veniturile. Adrian CâciuFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea Documentul a fost cerut chiar de Adrian Câciu, ministrul Finanțelor, și se află la biroul său. Primul punct…
Două companii germane care construiesc împreună Leopard 2, unul dintre cele mai avansate tancuri de luptă din lume, s-au implicat într-o disputa legală cu privire la drepturile de proprietate intelectuală, chiar dacă acestea se bucură de creșterea comenzilor din cauza războiului din Ucraina, relatează Reuters. Tancurile de luptă Leopard 2A4 pe care Spania le va…
ANAF se pregătește de controale la persoane fizice care fac activitate comercială online și au avut încasări ramburs, a anunțat Teodor Alexandru Georgescu – director general Antifraudă în cadrul instituției. Acestea vor porni în urma obligației curierilor de a transmite date privind plata cu numerar. Teodor Alexandru Georgescu – Antifrauda ANAFFoto: Hotnews / Florin Barbuta…
Cea mai recentă amnistie este pe tichetele cadou acordate terților, publicată recent în Monitorul oficial. Problema a apărut în 2019 când ANAF a decis să interpreteze diferit legislația, în condițiile în care aceasta era neclară. Chiar Ministerul Finanțelor atrăgea atunci atenția că ANAF a interpretat greșit. Sediu ANAFFoto: Hotnews / Florin Barbuta Încurajați de fosta…
Consiliul Concurenței a anunțat luni că a sancționat opt companii active pe piața comercializării de produse şi echipamente de protecție din domeniul sănătății și securității în muncă cu amenzi în valoare totală de peste 4,8 milioane lei (987.622 euro). Consiliul ConcurenteiFoto: AGERPRES Companiile sancționate sunt: Renania Trade SRL: 2.511.958 lei (507.670 euro) Avanti SRL: 329.802…
Procurorul districtual din Washington, D.C., a intentat un proces împotriva Amazon, acuzând-o de deturnarea bacșișurilor destinate șoferilor independenți de livrare, potrivit AFP. Camion al AmazonFoto: Sundry Photography / Alamy / Profimedia Images Gigantul comerțului online este acuzat că a folosit aceste bacșișuri pentru a plăti o parte din banii pe care îi datorează acestor șoferi…
1.779 de oameni au murit, iar alți peste 6.000 au fost răniți anul trecut în accidente rutiere grave pe drumurile publice din România, cele mai frecvente cauze fiind neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, traversarea neregulamentară de către pietoni și neacordarea de prioritate pietonilor, arată cel mai recent raport al Poliției Române. Accident autoFoto: AGERPRES…
Se va prăbuși Twitter? Nu ar fi exclus! Elon Musk a dat un ultimatum angajaților, spunând că ar trebui să rămână doar cei care sunt deciși să ia parte la o „resetare culturală” a aplicației și la construirea unui nou Twitter, în care să se muncească mult mai mult. Presa americană a scris că sute…