Producătorul american de cipuri de memorie Micron Technology a declarat vineri că angajații săi din Taiwan vor primi, pentru anul fiscal 2026, prime echivalente cu între 35 și 68 de salarii lunare, în contextul în care compania e pusă sub presiune de sindicate, relatează Reuters. Micron a declarat că aceste plăți acordate angajaților sunt cele…
Sindicatul sud-coreean al producătorului auto Hyundai Motor a organizat vineri prima sa grevă generală din ultimul deceniu, după ce negocierile salariale au intrat în impas. Sindicaliștii solicită o vârstă de pensionare mai mare și protejarea locurilor de muncă împotriva inteligenței artificiale și automatizării, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres. Muncitorii greviști de la Hyundai Motor,…
Jeff Bezos, Foto: imageSPACE-SilverHub / Shutterstock editorial Câteva sute de angajați ai Washington Post, unul dintre cele mai prestigioase ziare din Statele Unite, vor intra joi în grevă timp de o zi, a anunțat sindicatul lor, condamnând lipsa de voință a conducerii de a „negocia cu bună credință”, potrivit AFP. Această încetare a lucrului intervine…
sediul Washington Post, Foto: Eric BARADAT / AFP / Profimedia Sute de angajați ai Washington Post au intrat joi în grevă pentru a se face auziți de conducerea prestigiosului cotidian american, după un an și jumătate de negocieri dificile privind un acord, potrivit AFP. Scandând „vrem salarii decente” și afișând pancarte pe care scria „arătați-ne…
Greva in industria auto din SUA, Foto: Gina M Randazzo / Zuma Press / Profimedia Sindicatul UAW (United Auto Workers) a chemat vineri 7.000 dintre membrii săi la încetarea lucrului, ridicând la circa 25.600 numărul angajaților aflați în grevă la cei trei mari producători auto americani. Greva durează deja de două săptămâni, potrivit AFP. Prelungirea…
Angajați ai Samsung care au intrat în grevă, FOTO: Yonhap / AP / Profimedia Images Cel mai mare sindicat al angajaților Samsung Electronics din Coreea de Sud a anunțat joi că va începe o grevă generală de 4 zile pentru a pune presiuni pe conducerea companiei să mărească salariile și primele, noua acțiune sindicală venind…
Centru de service al Tesla din Suedia, Foto: Janerik Henriksson / AFP / Profimedia Images IF Metall, unul dintre cele mai mari sindicate din Suedia, a declarat miercuri că greva împotriva Tesla continuă în țara nordică, în pofida afirmațiilor făcute de Elon Musk, CEO-ul producătorului de mașini electrice, ce ar putea sugera contrariul relatează Reuters.…
Angajați ai Samsung care au intrat în grevă, FOTO: Yonhap / AP / Profimedia Images Un sindicat care reprezintă zeci de mii de salariaţi ai gigantului sud-coreean Samsung Electronics a anunţat miercuri că va prelungi, pe durată „nelimitată”, o grevă generală de trei zile pentru a forţa conducerea companiei să vină la negocieri, transmit agențiile…
Un steag cu sigla Samsung, Foto: ANTHONY WALLACE / AFP / Profimedia Samsung Electronics are parte de prima grevă din istoria companiei, după ce sindicaliștii au decis să organizeze o astfel de mișcare de protest legată de neacordarea unor bonusuri, dar și de condițiile de muncă. Greva de acum va ține doar o zi și…
Samsung Electronics are parte de prima grevă din istoria companiei, după ce sindicaliștii au decis să organizeze o astfel de mișcare de protest legată de neacordarea unor bonusuri, dar și de condițiile de muncă. Un steag cu sigla SamsungFoto: ANTHONY WALLACE / AFP / Profimedia Greva de acum va ține doar o zi și este…