Portofel cu bani, Foto: GRAZVYDAS J / Panthermedia / Profimedia O idee bună este să economisești, mai ales în această perioadă: acum fiind disponibile titlurile de stat Tezaur (până pe 7 iunie) și depozitele bancare. Având în vedere că reprezentanții Statului, inclusiv ministrul de Finanțe Marcel Boloș, au anunțat că de anul viitor urmează noi…
Luni, 27 mai, este ultima zi în care se mai poate depune Declarația unică 2024 fără sancțiuni dacă ai venituri din activități independente, chirii – inclusiv în scop turistic, dobânzi bancare (peste 6 salarii minime), burse, meditații, videochat, criptomonede etc. Același termen este și pentru plata impozitului pe venit, CAS și CASS, acestea din urmă…
Ministerul Finantelor, Foto: Hotnews România a înregistrat un deficit bugetar de 3,24% din PIB în primele 4 luni din 2024, comparativ cu 1,7% în aceeași perioadă din 2023. Ca valoare, se ridică la 57,29 miliarde lei. Motivul este legat de plata în avans a pensiilor cu ocazia sărbătorilor pascale, reprezentând o sumă de 9,33 miliarde…
Războiul cipurilor, Foto: Shutterstock China a înfiinţat al treilea fond de investiţii sprijinit de stat pentru a stimula industria semiconductorilor, cu un capital social de 344 miliarde de yuani (47,5 miliarde de dolari), transmit Reuters și Agerpres. Investiţiile masive vin după ce preşedintele Xi Jinping a anunţat că autorităţile de la Beijing vor obţinerea autonomiei…
MG a ajuns oficial în România, prin importatorul Quantum Auto Max. Marca auto britanică MG, deținută de grupul chinez SAIC, este pe val, la capitolul vânzări, în toate țările din Europa în care se comercializează. MG își propune să fie o alternativă la mărci precum Dacia și Suzuki, pe alocuri și la Volkswagen, Ford, Renault…
e-Factura, obligatorie de la 1 ianuarie 2024, Foto: Hotnews / Florin Barbuta Perioada în care nu se dau amenzi la e-Factura expiră vineri – 31 mai. Așadar, până atunci trebuie încărcate facturile în sistemul Ministerului Finanțelor. Ne referim la toate cele de la începutul acestui an. Astfel, dacă în cadrul unei luni nu ai transmis…
Jen-Hsun „Jensen” Huang, CEO-ul și unul dintre fondatorii gigantului tech Nvidia, compania care a avut cel mai mult de câștigat de pe urma ascensiunii fulminante a tehnologiei A.I., nu este un antreprenor tipic din Silicon Valley. Tinerii ar trebui să aibă parte de „durere și suferință” pentru a le cizela caracterul iar părinții nu ar…
Olaf Scholz, flancat de cei mai importanti ministri ai sai: Christian Lindner (in stanga sa) si Robert Habeck (dreapta), Foto: dpa picture alliance / Alamy / Profimedia Germania se confruntă cu presiuni pentru creşterea cheltuielilor, iar Guvernul ar trebui să ia în considerare relaxarea „frânei de îndatorare”, se arată într-un raport al Fondului Monetar Internaţional…
Spațiul Schengen, Foto: Nikolai Sorokin / Dreamstime.com Firmele care angajează lucrători străini vor fi obligate să încheie contractul individual de muncă în maxim 15 zile lucrătoare de la intrarea străinului pe teritoriul României, ori, după caz, de la obținerea noului aviz de angajare, în cazul vizei de lungă ședere pentru angajare în muncă, în caz…
e-Factura, obligatorie de la 1 ianuarie 2024, Foto: Hotnews / Florin Barbuta De la 1 iulie 2024 mulți antreprenori sunt stresați de faptul că vin foarte greu facturile în e-Factura (în sensul că nu sunt trimise la timp), după termenul limită de 5 zile lucrătoare. Asta pentru că înregistrarea în contabilitate a unei facturi care…