Ministerul Finanțelor vrea să scoată de sub Legea prevenirii o serie întreagă de contravenții. Cu alte cuvinte, se va trece direct la amenzi. Ministerul FinantelorFoto: Hotnews Proiect contravenții scoase de sub Legea prevenirii – click pentru a deschide Ce contravenții vor ieși de sub legea prevenirii Redăm mai jos o parte dintre contravențiile ce vor…
Mai mulţi producători de ciocolată şi cafea, inclusiv grupul italian Lavazza şi grupul Mondelez, care produce ciocolata Cadbury, au exprimat unele îngrijorări cu privire la aspectele practice din noua lege europeană destinată opririi defrişărilor, transmit Reuters și Agerpres. La raftul de ciocolataFoto: Magali Cohen / AFP / Profimedia Aceste reacţii vin în pofida angajamentelor voluntare…
Angajatorii sunt obligați să acorde părinților care au copii de până la 11 ani un număr de 4 zile pe lună în regim de muncă la domiciliu sau telemuncă. Legea 241/2023 a intrat în vigoare luni. Adrian Benta – consultantFoto: StartupCafe.ro Conform consultantului fiscal Adrian Bența, legiuitorul a prevăzut această posibilitate doar pentru acele locuri…
Parlamentul European a aprobat, miercuri, la Strasbourg, cu 499 de voturi pentru, 28 împotrivă, 93 de abțineri, poziția sa de negociere privind AI Act, o propunere de regulament european pentru „stabilirea unor norme armonizate privind inteligența artificială”. Citește mai mult pe Hotnews.ro Sursa https://www.hotnews.ro
Compania americană OpenAI, care a dezvoltat robotul conversațional ChatGPT, ar trebui să respecte o serie întreagă de norme, printre care și obligația de a dezvălui materialele protejate de drepturi de autor pe care le-a folosit pentru a antrena algoritmul de inteligență artificială, dacă acum ar intra în vigoare regulamentul european AI Act – a explicat,…
Hotelurile și pensiunile vor putea accepta voucherele de vacanță ale bugetarilor dacă au datorii mai vechi de 90 de zile la ANAF. Legea a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis și urmează să apară în Monitorul oficial. Klaus IohannisFoto: Inquam Photos / George Călin Practic, modificarea a fost operată în Parlament și a fost trimistă…
Neplata TVA în anumite condiții se va pedepsi cu închisoare de la 7 la 15 ani, conform unei legi promulgate de președintele Klaus Iohannis. FiscalitateFoto: Kittiphan Teerawattanakul | Dreamstime.com Mai exact este vorba despre orice acțiune sau inacțiune comisă în cadrul unor scheme frauduloase cu caracter transfrontalier având ca efect diminuarea cu cel puţin 10…
Achiziția celor 600 de BMW-uri de Ministerul Afacerilor Interne, condus de liberalul Lucian Bode, s-a făcut cu „o serie de abateri de la legislația achizițiilor publice”, susține Direcția din Transporturi responsabilă cu rambursarea plăților din fonduri UE, care a propus o corecție de 10% a contractului, se arată într-un document oficial obținut de HotNews.ro. BMW-uri…
Un europarlamentar român coordonează, în Parlamentul European, proiectul de regulament AI Act, prin care Uniunea Europeană își propune să fie primul spațiu care reglementează tehnologiile de inteligență artificială, la nivel mondial. „Scriem reguli pentru reglementarea tehnologiilor de genul ChatGPT, acele obligații de transparență, de etică, pe care producătorii vor trebui să și le asume dacă…
Patronul demisionar al Starbucks, Howard Schultz, o figură emblematică în ascensiunea lanțului american de cafenele, și-a apărat miercuri abordarea antisindicală în cadrul grupului, în cadrul unei audieri în Senatul american, și a respins acuzațiile de încălcare a legislației muncii, potrivit AFP. Cafea cu lapteFoto: Beata Zawrzel-Nur Photo / Shutterstock Editorial / Profimedia Images Din decembrie…