Ministrul german al Finanţelor, Christian Lindner, a respins vineri ideea că economia Germaniei ar fi bolnavul Europei şi în schimb a comparat-o cu un om obosit care are nevoie de „o cană bună de cafea”, relatează Reuters și Agerpres. Christian Lindner, ministrul german al finantelorFoto: Frank Hoermann / SVEN SIMON / DPA / Profimedia „Germania…

Aeroportul Henri Coandă din Otopeni are nevoie de un al doilea terminal, pentru a putea prelua fluxul de pasageri estimat să se dubleze până în anul 2050, spun reprezentanții Fondului Proprietatea, acționar minoritar al Companiei Naționale Aeroporturi București. Dacă planurile încep acum, construcția ar putea fi gata peste 5-7 ani, iar tot proiectul va costa…

Ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, a precizat, joi, că, în momentul de faţă, este necesară o sumă de circa trei miliarde lei pentru a ajunge cu plăţile la zi la proiectele în derulare prin Compania Naţională de Investiţii, Programul Naţional de Dezvoltare Locală 1 şi 2 şi Programul „Anghel Saligny”. Guvernul a aprobat joi alocarea a…

​De Black Friday funcționează multe instrumente psihologice care-i fac pe oameni să cumpere lucruri de care nu au nevoie. Avem și frică și dorință și invidie și mândrie. Ce „cocktail” de sentimente ne fac să cheltuim mai mult decât ar trebui? Black FridayFoto: Alexander Limbach / imago stock&people / Profimedia Un climat cât mai potrivit…

​Mai multe ministere nu mai au bani pentru plata salariilor, facturilor, pentru anumite proiecte de investiții ori activități culturale și solicită Guvernului alocarea de urgență a sute de milioane de lei din Fondul de rezervă, potrivit mai multor acte normative aflate joi pe masa Executivului. Ședință de Guvern al Palatul VictoriaFoto: Inquam Photos / George…

​În ultimele decenii, societatea noastră a fost martora unor schimbări semnificative în ceea ce privește sistemul de pensii. Factori precum îmbătrânirea populației, creșterea speranței de viață și instabilitatea economică au pus la îndoială sustenabilitatea sistemului de pensii de stat, cunoscut sub numele de Pilonul I. În acest context, pensiile private devin din ce în ce…