Plata pensiilor nu este pusă în pericol, deşi salariaţii caselor teritoriale de pensii sunt în grevă generală, a anunțat marți Casa națională de pensii (CNPP). Plata drepturilor va începe cu data de 4 decembrie astfel ca, până de sărbători, toate drepturile să fie achitate, spune instituția. PensionariFoto: Andreaobzerova / Dreamstime.com „Având în vedere sărbătorile legale…

O domnișoară din Timișoara a avut în 2021 venituri de 1,2 milioane lei din videochat. A încercat să procedeze legal, adică să-și plătească impozitul pe venit, contribuția la sănătate și la pensie. VideochatFoto: Andrey Popov / Dreamstime.com A depus în 2022 cunoscutul formular (D212 – Declarația unică) și a făcut plata. În total: 129.600 lei…

​Ministerul Muncii spune că nevoia suplimentării bugetului cu 196 milioane de lei din Fondul de rezervă pentru plata pensiilor pe decembrie nu a intervenit ca urmare a unor intrări masive în plată de noi dosare, ci ca efect al mai multor indicatori, care nu pot fi estimați cu precizie, atunci când se face bugetul cu…

​Introducerea în plată a unor dosare noi de pensionare în număr mai mare decât cel estimat a generat cheltuieli cu pensiile mai mari decât cele estimate, astfel că bugetul Ministerului Muncii are nevoie să fie suplimentat pentru achitarea pensiilor pe luna decembrie, se arată într-un proiect de Hotărâre aflat miercuri pe agenda Guvernului. Plata pensiilorFoto:…

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a respins miercuri ideea creșterii cu 15% a punctului de pensie de la 1 ianuarie 2023. Acesta a spus că liderii Coaliției discută ca „anvelopa bugetară acordată bugetului de pensii să crească cu 15%”, fără a da detalii despre cum se va reflecta asta la nivelul punctului de pensie. Adrian CâciuFoto:…

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat miercuri că Guvernul va adopta proietul de buget pe 2023 nu mai târziu de 27 octombrie. Premierul spune că Guvernul se va asigura ca prin noul buget să gestioneze deficitul bugetar și inflația concomitent cu identificarea resurselor bugetare pentru mărirea salariilor și a pensiilor începând cu anul viitor. SalariiFoto: Dreamstime.com…