Noile restricții impuse de autorități au intrat în vigoare începând cu data de luni, 25 octombrie.  Măsura referitoare la carantina de noapte afectează în mod direct și programul supermarketurilor. Astfel, conform hotărârii CNSU, toate supermarketurile trebuie să închidă la ora 21:00. Iată decizia luată de fiecare dintre lanțurile de magazine în parte, pentru săptămâna 25-31…

Lidl a anunțat că oferă tuturor angajaților săi două zile libere de Paște, mai exact pe 19 și 20 aprilie 2020.   La fel ca în fiecare an, programul retailerului pentru sărbătorile pascale constă în două zile libere pentru angajații din cele 265 de magazine din toată țara. În contextul actual, Lidl recomandă atât personalului,…

Programul magazinelor Lidl se modifică, începând de luni, 30 martie. De luni până sâmbătă magazinele vor fi deschise între 7:30 și 21:00, iar duminica între 9:00 și 18:00. De la acest program fac excepție magazinele din orașele în care autoritățile locale au emis reglementări speciale privind programul de funcționare al supermarketurilor. Lidl a implementat, de…