Avion Tarom, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei TAROM a anunțat că a introdus două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, relatează Agerpres, citând un comunicat al companiei. Zborul special TAROM RO1301 va decola de la Otopeni la ora 8:50…

Dan Adamescu, patronul astra asigurari, Foto: Hotnews Statul român a câștigat procesul intentat de familia Adamescu prin care i s-au cerut despăgubiri de 330.000.000 euro în dosarul falimentului societății Astra Asigurări, transmite Ministerul Finanțelor Publice. Procesul s-a desfășurat la Tribunalul Arbitral de la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca…

Infineon Brașov / Sursa foto: Infineon Infineon a început dezvoltarea de cipuri semiconductoare cu parteneri locali la Brașov în urmă cu mai bine de 5 ani. În 2022 NoBug Consulting, o companie românească de inginerie cu birouri în Brașov, specializată în verificare digitală, a devenit parte din Infineon. În 2023, odată cu creșterea competențelor și…

Statul român a câștigat procesul intentat de familia Adamescu prin care i s-au cerut despăgubiri de 330.000.000 euro în dosarul falimentului societății Astra Asigurări, transmite Ministerul Finanțelor Publice. Procesul s-a desfășurat la Tribunalul Arbitral de la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID). Dan Adamescu, patronul astra asigurariFoto:…

Infineon a început dezvoltarea de cipuri semiconductoare cu parteneri locali la Brașov în urmă cu mai bine de 5 ani. În 2022 NoBug Consulting, o companie românească de inginerie cu birouri în Brașov, specializată în verificare digitală, a devenit parte din Infineon. În 2023, odată cu creșterea competențelor și a dimensiunii activităților, Infineon a decis…

Finlandezii de la fabrica de anvelope Nokian Tyres de la Oradea, investiție de 650 milioane euro, explică pentru HotNews.ro care e stadiul lucrărilor. Susanna Tusa, director general, susține că interesul pentru locurile de muncă a fost mare. Fabrica Nokian Tyres OradeaFoto: Nokian Tyres În momentul când, din cauza războiului din Ucraina, nordicii de la Nokian…

​În UE ar fi nevoie să se deschidă anual de aproape zece ori mai multe puncte de încărcare pentru mașini electrice față de ritmul din prezent, arată un raport al ACEA care spune că sunt extrem de puține stații de încărcare, față de numărul mașinilor electrice care intră în circulație. Masina electrica la incarcatFoto: Viorel…

​Aprilie a fost încă o lună de scădere pentru mașinile full-electrice în România, față de anul 2023, în timp ce înmatriculările totale de autoturisme noi au fost în creștere cu 33% față de luna a patra din 2023, arată datele APIA. MasiniFoto: Shutterstock În aprilie 2024, datorită demarării programelor Rabla, piața a fost cu 40%…