Bancnote lei, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea ​Chiar dacă cei doi ani de pandemie s-au caracterizat prin lipsa predictibilității economice și prin puternice fluctuații ale cursului valutar, iar 2022 a venit cu o inflație uriașă, avuția netă a gospodăriilor a crescut la nivel global. Creșterea prețului activelor e una din cauze. Potrivit unui raport…

Taxi-ul zburator VoloCity, Foto: Michel Euler / AP / Profimedia ​În timpul JO de Vară de la Paris, dar și în a doua parte a anului, sunt planuri ample de a testa taxi-uri zburătoare la Paris, pe trei rute, una dintre ele intrând și în oraș. Autoritățile de mediu atrag însă atenția că aceste mici…

Dacia a lansat noul SUV Duster în Marea Britanie, odată cu pregătirea startului producției versiunii cu volan pe dreapta, care va ajunge ulterior și pe alte piețe, inclusiv în Australia, dar cu sigla Renault. Prețul de lansare în regat este cu mult mai mare decât cel din Uniunea Europeană, probabil din cauza costurilor suplimentare, dar…

Operațiunea cu cash la ghișeu, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Persoanele fizice și firmele care au datorii la stat vor scăpa de toate dobânzile și penalitățile dacă plătesc restanțele până în 25 noiembrie, conform proiectului pregătit de Ministerul Finanțelor, a declarat luni premierul Marcel Ciolacu. „Azi va fi pus în transparență publică și actul…

Aeronavă Tarom, Foto: Inquam Photos / Alexandra Pandrea Compania aeriană română a anunțat că a reluat zborurile către Statele Unite ale Americii începând cu 1 februarie 2024, iar preţul biletelor pornesc de la 608 euro pentru o călătorie dus-întors, cu bagaje şi taxe incluse. ”În februarie, preţul biletelor porneşte de la 608 euro pentru o…

Inquam Photos / Octav Ganea Guvernul a majorat luni prin ordonanță de urgență pragul veniturilor necesare pentru ca pensionarii să mai poată primi tichete sociale pentru alimente sau masă caldă, medicamente compensate și ajutor pentru încălzire pentru energie și după majorarea pensiilor aplicată începând cu 1 septembrie 2024. Aproximativ 1,7 milioane de pensionari vor mai…

Chatboti, Foto: Rokas Tenys, Dreamstime.com Google a anunţat joi o schimbare majoră pentru chatbotul şi asistentul său de inteligenţă artificială, al cărui nume va fi schimbat din Bard în Gemini, compania anunţând şi o nouă aplicaţie şi opţiuni de abonamente, transmite CNBC, citat de News.ro. Bard, un concurent principal al chatbotului ChatGPT al OpenAI, se…

ANAF, Foto: Hotnews / Florin Barbuta Un român a vândut pe teritoriul statului francez fiare vechi, mai exact este vorba despre cupru, aluminiu, oțel inoxidabil, alamă, baterie cu plumb etc. Activitatea a fost desfășurată în 2020 și 2021. ANAF, în cadrul unui control derulat în aprilie 2024, a constatat că acesta nu a plătit impozit…

Ghișeu de Trezorerie, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Persoanele fizice care au datorii la stat la data de 31 august 2024 vor putea să reducă valoarea acestora cu 25% sau 50%, după caz, și să scape de dobânzi și penalități de întârziere. Ordinul de punere în aplicare a amnistiei fiscale (OUG 107/2024) a fost…

Mașină electrică Foto: John Walton / PA Images / Profimedia Cumpărătorii de automobile au schimbat brusc direcția, în 2023, în privința automobilelor electrice, la finalul unei perioade de efervescență a vânzărilor acestui tip de vehicule, printre cauze numărându-se și experiențele împărtășite de așa numiții early-adopters. Cel mai recent studiu pe acest subiect arată care sunt…