Aplicația românească BREWTIFI, dedicată pasionaților de cafea de specialitate și afacerilor din ecosistemul cafelei, anunță atragerea unei runde de finanțare de la un grup de angel investors din rețelele TechAngels și Food Angels HUB și ajunge la valoarea de 1,6 milioane EUR post-finanțare, potrivit unui comunicat transmis, vineri, StartupCafe.ro. Aplicația românească BREWTIFI, dedicată pasionaților de…
Compania chineză de inteligență artificială Zhipu AI a raportat venituri de 953,9 milioane de yuani (141,96 milioane de dolari) în primul semestru, în creștere cu 400% față de aceeași perioadă a anului trecut, în condițiile în care startupul cu sediul la Beijing încearcă să lanseze produse cu costuri mai reduse și să extindă utilizarea cipurilor…
Jim Farley, directorul general al Ford, a declarat că a testat un vehicul electric Xiaomi, și nu unul Tesla, dintr-un motiv anume, scrie Business Insider. Într-un interviu acordat podcastului „Rapid Response”, gazda Bob Safian l-a întrebat pe Farley de ce a condus un model electric Xiaomi SU7 în 2024, în loc de o Tesla, pentru…
Acțiunile producătorului francez de trenuri Alstom s-au prăbușit vineri cu 30% pe Bursa de la Paris, după ce compania și-a retras prognoza privind fluxul de numerar pentru următorii trei ani. A fost a doua avertizare majoră legată de lichiditățile Alstom de la sfârșitul lui 2023 încoace, în timp ce noul său director general încearcă să…
Netflix a anunțat vineri că a ajuns la un acord pentru a cumpăra gigantul rival al divertismentului Warner Bros, ceea ce va însemna că va prelua televiziunea HBO, platforma de streaming HBO Max, și o cinematecă uriașă de filme și seriale, relatează CNBC. Netflix și Warner Bros Discovery (WBD), conglomeratul mai larg ce deține studiourile…
Masayoshi Son, CEO-ul grupului SoftBank, FOTO: Ahn Young-joon / AP / Profimedia Images SoftBank a început luna noiembrie cu un anunț care a șocat Wall Street și lumea tehnologiei: conglomeratul japonez specializat în investiții tehnologice își vânduse întreaga participație la Nvidia, o deținere în valoare de aproape 6 miliarde de dolari, amintește Business Insider. Vestea…
Sam Altman (dreapta), fotografiat alături de ministrul german al finanțelor Lars Klingbeil în timpul unei vizite pe care CEO-ul OpenAI a efectuat-o în Germania în septembrie 2025, FOTO: Florian Gaertner / DPA / Profimedia Images Elon Musk și Sam Altman se înfruntă din nou. În centrul celei mai recente dispute online dintre cei doi se…
Marc Benioff, CEO-ul companiei tehnologice Salesforce, fotografiat în timpul unei discuții cu public la ediția din 2025 a Forumului Economic Mondial, FOTO: AA / Abaca Press / Profimedia Images Directorul general al Salesforce, Marc Benioff, i-a avertizat pe investitori să se ferească de „falșii profeți” care vând iluzii despre creșterea spectaculoasă a afacerilor lor cu…
Marc Benioff, CEO-ul companiei tehnologice Salesforce, fotografiat în timpul unei discuții cu public la ediția din 2025 a Forumului Economic Mondial, FOTO: AA / Abaca Press / Profimedia Images Salesforce, o companie tehnologică din SUA care are pe bursă o valoare mai mare decât giganți ca IBM, Goldman Sachs sau Boeing, a redus 4.000 de…
Mark Zuckerberg, FOTO: Jeff Chiu / AP / Profimedia Images Compania Meta fondată și condusă de Mark Zuckerberg a scos la bătaie oferte în valoare de sute de milioane de dolari pentru a atrage cercetători de top din domeniul inteligenței artificiale (A.I.), însă Benjamin Mann, unul dintre fondatorii startup-ului de A.I. Anthropic, afirmă că nici…