Pateurile de post sau vegetale comercializate în magazinele din România conțin cantități importante de aditivi nocivi – 7 la număr sau chiar mai mulți. Astfel, persoanele care cred că își protejează sănătatea consumând astfel de produse în locul celor ce conțin carne pot să aibă surpriza neplăcută de a obține, de fapt, efecte opuse.

pate de post vegetal

Un studiu realizat de Infocons, o organizație românească de protecție a consumatorilor, în anii 2011, 2015, 2016 și 2018, a relevat faptul că aditivii alimentari sunt în mod constant prezenți în alimentele studiate, în cantități deloc neglijabile.

Mai mult de jumătate dintre pateurile studiate conțin 7 sau mai mulți aditivi. În 2015, a fost descoperit un produs în care se aflau nu mai puțin de 15 aditivi alimentari! La polul opus, au fost găsite și produse care nu conțineau deloc aditivi, în 2011 și 2015.

Aditivii alimentari descoperiți cel mai frecvent în pateurile vegetale sunt, în ordine: caragenanul, polifosfații, monoglutamatul de sodiu, ascorbatul de sodiu și carminul, respectiv E407, E452, E 621, E301 și E120.

 

 

Ai avut probleme cu produsele cumpărate de la un magazin? Un vânzător te-a tratat cu lipsă de respect? Împărtășește-ți experiența pe YesComment.ro! Intră aici, înregistrează-te și povestește întregii țări experiența prin care ai trecut!

Lasă un răspuns