Rompetrol donează carburant pentru transportul medical de urgență.
Compania nu se oprește aici și își propune să ofere ajutor prin finanțarea cercetării și achiziționarea de echipament, kituri de testare și materiale necesare pentru unitățile medicale.
“În contextul acestei crize ce ne vizează pe toți, am decis să susținem sistemul național de sănătate alături de partenerii noștri de la Fundația pentru SMURD, prin achiziționarea a 2500 teste de validare a infecției cu virusul COVID-19, dar și prin sprijinirea Institutului Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară Cantacuzino pentru identificarea tipului de virus care circulă în România. Mai mult, vrem să avem grijă de comunitățile din Constanța și Prahova, de aceea vom dona atât carburant, cât și echipament și materiale medicale pentru instituțiile medicale locale”, au declarat reprezentanții companiei.
Prin parteneriatul cu Asociația Dăruiește Aripi, Rompetrol donează 37.000 de litri de carburant Serviciului de Ambulanță Constanța, pentru acordarea asistenței de urgență, transport medical și consultanții de urgență pe tot teritoriul județului Constanța.
Rompetrol se alătură altor mari companii care s-au solidarizat în plină pandemie de coronavirus și care încearcă să ofere o mână de ajutor instituțiilor sanitare și personalului medical din România.