Kaufland și Glovo sprijină vârstnicii și persoanele cu dizabilități și lansează o linie telefonică de preluare a comenzilor cu livrare gratuită și plata la domiciliu pentru persoanele din cele două categorii.

 

Măsura a fost luată cu scopul de a veni în sprijinul persoanelor în vârstă și a celor cu dizabilități care se află în izolare și nu se pot deplasa în perioada de criză. Astfel, persoanele de peste 65 de ani și cele cu dizabilități vor putea să comande telefonic produsele de care au nevoie, printr-o linie specială dedicată. La rândul său, Kaufland va livra gratuit cumpărăturile și va accepta plata ramburs.



Clienții pot apela la numărul de telefon 0720.00.95.95 (tarif normal), în intervalele luni-sâmbătă: 08:30-21:30 și duminică: 08:30-20:00 și pot plasa comenzi, la o distanță de maximum 6 km față de magazinele Kaufland implicate în acest program.

Linia telefonică creată este momentan disponibilă în toate cele 14 orașe din rețeaua Glovo – București, Cluj Napoca, Timișoara, Iași, Brașov, Craiova, Constanța, Sibiu, Arad, Ploiești, Oradea, Brăila, Galați și Pitești.

Retailerul este sprijinit în acest demers de echipele de voluntari ale Fundației Regale Margareta a României care vor lucra împreună cu cele din magazinele Kaufland și curierii Glovo pentru a pregăti comenzile și pentru a onora toate livrările solicitate.

Concurs cu premii în bani pe site-ul nostru. Află cum poți să câștigi!



Lasă un răspuns

  1. Cat

    Felicitari pentru initiativa.
    Magazinul Kaufland Falticeni este in reteaua asta?… pensionarii din Falticeni au sansa asta?…

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.