Criza coronavirusului a lovit cel mai tare în domeniul turismului, astfel că zeci de companii aeriene au fost nevoite să anuleze și să suspende zboruri pe perioadă nedeterminată.

 

Oficialii au anunțat deja zboruri suspendate spre țări aflate în carantină, cum ar fi Italia, dar și spre țări cu risc crescut de infectare cum sunt Spania, Franța și Germania. Chiar dacă încă mai sunt călători în aeroporturi, există companii aeriene care și-au modificat orarul de zbor și cursele.



Iată lista completă:

 

Aegean Airlines a suspendat toate zborurile până pe 14 aprilie inclusiv.

Australian Airlines a auspendat toate zborurile până pe 19 aprilie, perioadă cu posibilitate de prelungire.

Blue Air are toate zborurile suspendate din 21 martie până la ridicarea stării de urgență în România.

Bussels Airlines a suspendat toate zborurile din perioada 21 martie – 19 aprilie.

Emirates nu mai operează până pe 8 aprilie.

Lufthansa a decis să anuleze aproximativ 23.000 de zboruri în perioada 29 martie – 24 aprilie.

Ryanair a anulat circa 80% din zboruri.

Swiss Airlines va avea doar 40 de zboruri pe săptămână în perioada 23 martie – 19 aprilie.

Tarom a suspendat toate zborurile interne pe teritoriul României până pe 7 aprilie, precum și toate zborurile către Franța și Germania până cel puțin pe 8 aprilie.

Turkish Airlines nu mai zboară până pe 1 mai. Singurele zboruri rămân cele de pe teritoriul Turciei.

Wizz Air a anulat o mare parte dintre zborurile operate din/spre destinații din România. Câteva dintre rutele anulate spre Spania, Italia, Germania, Franța și Dubai. Până la 1 mai sunt suspendate toate zborurile care au ca punct de plecare sau destinație aeroporturile din Timișoara, Craiova și Sibiu.

Persoanele care și-au cumpărat bilete ale căror zboruri au fost anulate vor fi informate prin e-mail și își vor putea primi banii înapoi în funcție de politica implementată de către compania aeriană pentru care au optat.

Concurs cu premii în bani pe site-ul nostru. Află cum poți să câștigi!



Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.