Glovo, serviciul de livrare rapidă la domiciliu, a anunțat că își extinde activitatea și în orașele Buzău și Slatina.

 

Pentru moment, locuitorii din aceste două zone vor avea acces la produsele marca McDonald’s și se vor putea aproviziona de la supermarketul Kaufland.

Mai mult, prin intermediul categoriei Curier rapid, clienții Glovo vor putea folosi aplicația pentru a trimite pachete sau plicuri în oraș, cu greutatea de până la 9 kilograme. Acestea vor fi livrate la ușa destinatarului în cel mult o oră de la primirea comenzii.

„În această perioadă, companiile au efectuat disponibilizări colective la nivel local, sute de angajaţi ai acestora au rămas fără locuri de muncă, în timp ce mulţi alţi angajatori au spus că este posibil să adopte măsuri similare în următoarea perioadă. Pentru noi, acest lucru înseamnă că mai mulţi oameni vor avea nevoie de locuri de muncă şi de servicii de livrare, motiv pentru care credem că prezenţa Glovo în Buzău şi în Slatina va fi benefică pentru locuitorii oraşelor”, au declarat cei care se ocupă de aplicație.



În ceea ce privește măsurile de protecție impuse de autorități în vreme de coronavirus, Glovo îi liniștește pe clienți și precizează că toți curierii livrează produsele în deplină siguranță. Aceștia au în permanență mănuși, măști, dezinfectante, astfel că sunt echipați cu tot ce trebuie pentru a face față răspândirii virusului.

Mai mult, Glovo a eliminat semnătura de livrare, astfel încât să nu mai existe niciun contact între curier și client. Reprezentanții aplicației urmează să încheie parteneriate și cu alte restaurante și magazine din Buzău și Slatina, astfel încât să își extindă activitatea și să-și păstreze business-ul activ.

Concurs cu premii în bani pe site-ul nostru. Află cum poți să câștigi!



Lasă un răspuns