Primul retailer care introduce, în premieră, lista de cumpărături predefinite în magazinul online, este Auchan.

 

Magazinul vrea să le demonstreze clienților săi că știe să se reinventeze în vremuri de criză, prin urmare le oferă posibilitatea de a comanda coșuri cu produse, structurate pe categorii, care pot fi comandate la un preț standard în toată țara. Livrarea se face prin curier în cel mult 48 de ore.

Tot ce trebuie să facă clienții este să intre pe site-ul oficial www.auchan.ro, să selecteze magazinul Auchan Cotroceni și să aleagă coșurile respective. Reprezentanții magazinului asigură că toate produsele vor fi împachetate în condiții de siguranță sanitară, respectând toate măsurile în vigoare.



„În această perioadă foarte aglomerată, cu multe comenzi online, am decis sa creăm o serie de pachete predefinite, cu produse care răspund celor mai frecvente nevoi, pe care să le livrăm rapid şi bine românilor din toată ţara. Pachetele pot fi comandate pe auchan.ro şi sunt ambalate cu respectarea unor măsuri extinse de igienă şi siguranţă sanitară, pe care Auchan le-a pus în aplicare încă de acum câteva săptămâni atât în magazine, cât şi la pregătirea comenzilor online. Feedback-ul clienţilor este unul bun până acum, aşa că am decis să extindem pachetele standardizate pentru a acoperi şi alte nevoi, cum sunt cele ale animalelor de companie, dar nu numai”, au precizat oficialii Auchan.

Pachetele predefinite acoperă nevoile alimentare de bază ale unei familii, precum și alte produse pentru animalele de companie, dar și produse de curățenie. Mărcile sunt prestabilite și nu pot fi modificate în funcție de preferințele clienților, însă avantajul constă tocmai în faptul că produsele selecționate acoperă toate nevoile.

Prețurile se situează între 105 și 155 de lei, urmând ca în perioada următoare stocurile să fie actualizate și tot mai multe astfel de oferte să apară în magazinul online.

Concurs cu premii în bani pe site-ul nostru. Află cum poți să câștigi!



Lasă un răspuns