În numai trei zile, cele șapte milioane de mărci de protecție scoase la vânzare de eMAG joi, 9 aprilie, fuseseră deja vândute. Astfel, în prima parte a zilei de duminică, 12 aprilie, pe site apărea, în dreptul produsului, mențiunea „stoc epuizat“, așa cum puteți vedea în fotografia de mai jos.

masti emag epuizate

În aceeași zi, a ajuns însă în România un nou transport de măști, astfel că stocul a fost realimentat și produsul este din nou disponibil pe site, la prețul de 146,83 de lei pentru un pachet de 50 de măști, ceea ce înseamnă un preț mediu ceva mai mic de 3 lei pentru o mască.



S-a păstrat decizia inițială, ca – din cauza cererii foarte mari – o persoană să nu poată cumpăra mai mult de un singur set de 50 de măști.

Conform site-ului eMAG, produsul are următoarele caracteristici:

Un dispozitiv modelat, flexibil, care se pozitioneaza peste nas si gura pentru a asigura protectie respiratorie. Impiedica purtatorul sa inhaleze praf, aburi si alte particule in suspensie, inclusiv bacteriile si virusi prezenti in mediu.

Stratul exterior si interior este format din fire tesute de polipropilen iar materialul filtrant din fire topite de polipropilena. Sistemul de ajustare din zona nasului este confectionata din metal acoperit cu plastic. Sistemul de prindere este realizat din fire elastice din poliester si spandex“.

Un număr aproape la fel de mare măști – aproximativ 5 milioane – a scos la vânzare săptămâna trecută și site-ul Altex.

 

Dacă dorești să lași un comentariu despre eMAG, o poți face AICI.

Concurs cu premii în bani pe site-ul nostru. Află cum poți să câștigi!



Lasă un răspuns