Compania aeriană low-cost Wizz Air lansează cinci noi zboruri, din România, Ungaria, Polonia şi Bulgaria spre Abu Dhabi.

 

Zborurile vor conecta capitala Emiratelor Arabe Unite cu Budapesta şi Bucureşti din iunie 2020 şi cu Cluj-Napoca, Katowice şi Sofia din septembrie 2020. Astfel, Wizz Air devine primul transportator european low-cost care lansează zboruri către Abu Dhabi.

Potrivit oficialilor, se pare că scopul este ca Wizz Air să se concentreze pe stabilirea rutelor către pieţele unde compania are deja operaţiuni cu o creştere importantă, respectiv Europa Centrală, de Est şi de Vest, dar şi subcontinentul indian, Orientul Mijlociu şi Africa, pe termen lung.



Zborurile din Bucureşti vor fi operate în zilele de miercuri şi duminică, până pe 30 septembrie şi ulterior marţi, joi şi sâmbătă, iar cele din Cluj-Napoca miercuri şi duminică. Preţul biletelor porneşte de la 59,99 euro.

În contextul restricțiilor de călătorie, compania aeriană a anunţat recent mai multe măsuri suplimentare pentru a sprijini distanţarea fizică în timpul îmbarcării şi curăţenia sporită la bord.



Lasă un răspuns