Un fost şef de la Protecţia Consumatorilor trage un semnal de alarmă în privinţa calităţii îndoielnice a unora dintre loturile de măşti ajunse în ultima vreme în România.
Horia Constantinescu, șeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa și fost șef al ANPC, avertizează că multe măşti aflate în vânzare nu protejează împotriva coronavirusului şi propune ca Direcţia Generală a Vămilor să transmită Guvernului lista cu toate firmele care importă astfel de măşti cu documentele însoţitoare pentru a fi analizate de autorităţi.
Potrivit acestuia, este necesar pentru consumatori să cunoască gradul de protecţie al fiecărei măşti înainte de a decide ce cumpără, cu atât mai mult în contextul actual, când purtarea acestui accesoriu nelipsit se va menține ca măsură obligatorie la nivelul populației.
“Am efectuat mai multe acţiuni de control şi am depistat o sumă de documente ce însoţesc diverse transporturi şi automat importuri de produse ce ar trebui să ofere un grad de protecţie către consumatori. Ori aceste documente aveau în componenţa lor o sumă de certificate care pe site-ul inspecţiamuncii.ro sunt date ca neconforme.”