A venit rândul producătorilor de lapte să se adapteze la noile realități economice, apărute în urma pandemiei de coronavirus. În premieră pe piața românească, producătorul de lactate Napolact a anunțat lansarea unui magazin online, de unde se pot cumpăra toate produsele brandului.
Noul serviciu va funcționa pe platforma https://e-shop.napolact.ro . Într-o primă fază, serviciul va fi valabil doar pentru clujeni. Comenzile nu au limită de valoare, dar pentru cele cu o valoare mai mare de 100 de lei transportul va fi gratuit.
În același timp, Napolact a căutat și soluții pentru a veni în ajutorul persoanelor defavorizate. Astfel, pe platforma de online shopping clujenii pot achiziționa și dona produse pentru Banca pentru Alimente Cluj. Mai mult decât atât, oricine, de oriunde din ţară, poate intra pe platformă și cumpăra produse pentru a fi donate către Banca pentru Alimente Cluj.
Pentru fiecare coş de cumpărături sau de donații ale unui client, FrieslandCampina România va dona o cantitate identică, dublând echivalentul conţinutului, până pe 21 iunie 2020. Produsele lactate astfel colectate vor fi donate către Banca pentru Alimente Cluj.
Răzvan Orbulescu, director marketing FrieslandCampina România, a declarat, cu această ocazie: „Lumea din jurul nostru se schimbă de pe o zi pe alta, online-ul a devenit noul normal ne-am dorit să venim în întâmpinarea consumatorilor noștri cu o platformă digitală, special concepută pentru Napolact. Pentru început, o testăm în Cluj, unde putem livra direct din magazinul nostru.
Pentru că tot timpul suntem preocupaţi să facem lucrurile așa cum se cuvine, ne dorim ca, odată cu lansarea platformei, să venim și în întâmpinarea celor care au cea mai mare nevoie de ajutor în perioada aceasta dificilă. Astfel, oferim posibilitatea de a achiziţiona şi dona produse Napolact către Banca pentru Alimente Cluj, prin intermediul căreia acestea vor ajunge la cei care au cea mai multa nevoie de ele. Fiecare donație de produse este astfel dublată de companie și sperăm ca, împreună cu clienții noștri, să ajutăm cât mai multe persoane“.
Concurs cu premii în bani pe site-ul nostru. Află cum poți să câștigi!