Restaurantele rămân în topul preferințelor românilor, urmate de fast-food și abia apoi de supermarketurile care vând mâncare caldă, conform unui studiu realizat de Hospitality Culture Institute şi de firma de cercetare de piaţă Exact Business Solutions.

restaurant fast food

Conform studiului, care cuprinde peste 50 de indicatori relevanţi pentru industrie, restaurantul standard rămâne pe primul loc în preferinţe, cu 47% dintre sufragii, urmat de fast-food (45%) şi de supermaketurile care au la vânzare mâncare caldă (35%).

Totuși, se remarcă faptul că românii se așteaptă să cheltuiască o sumă mai mică cu 10%, față de anul anterior.

Studiul indică, de asemenea, faptul că cei mai mulți dinte români pun preț și pe măsurile de siguranță pe care le vor aplica toate aceste unități, în contextul pandemiei de coronavirus.

Astfel, 78% dintre participanții la sondaj care intenţionează să iasă în oraş au menţionat faptul că locurile unde vor merge ar trebui să aibă o igienizare şi o dezinfectare programată a spaţiilor. De asemenea,  77% au menţionat că preferă o distanţă mai mare între mese, față de cum stăteau lucrurile în trecut.

În plus, 69% dintre cei chestionaţi spun că ar prefera un spaţiu deschis, cum ar fi o terasă.

Studiul citat a fost realizat în luna mai, în cinci dintre cele mai mari oraşe din România: Bucureşti, Braşov, Timişoara, Cluj şi Iaşi. Scopul cercetării a fost de a explora perspectiva consumatorilor în ceea ce priveşte locaţiile de ieşit în oraş/food delivery după ridicarea stării de urgenţă în România (15 mai – 15 iulie).

 

Puteți lăsa AICI comentarii despre restaurantele din România

 

 

Lasă un răspuns