Bloggerița de călătorii Oana Crăciun, în același timp fostă jurnalistă, a lansat o serie de acuzații,pe Facebook, la adresa pensiunii Pedro din Cluj-Napoca.

pensiunea cluj

Ea susține că, după ce a revenit cu avionul din Anglia, a trebuit să stea 14 zile în carantină, motiv pentru care și-a căutat un loc de cazare în Cluj-Napoca.

Ce susține bloggerița: „am fost îmbrâncită, strânsă cu ușa, abuzată“

În postarea de pe rețeaua de socializare, ea susține următoarele:

„În cursul zilei de ieri, m-am întors din Anglia către Romania şi am aterizat pe Aeroportul din Cluj Napoca, supunându-mă legii române în privinţa carantinării/ izolării la adresa pe care am declarat-o la aterizare pe Aeroportul din Cluj Napoca.

Am scris în Declaraţia de Confirmare a Carantinării din data de 27 octombrie 2020, adresa unde mă voi izola pe durata celor 14 zile, potrivit legii: Strada Paris, nr.89 B, camera 12 – Pensiunea Pedro.

După sosirea la pensiune, am achitat proprietarilor suma de 2000 lei reprezentând – 1000 lei cazarea pentru prima luna + 1000 lei garanţie.

Proprietara pensiunii a discutat cu mine prin telefon atât cu câteva zile înainte, cât şi după, modalitatea de izolare şi faptul că îmi vă aşeză un frigider în camera de cazare.

După cazare, camera mea nu a deţinut nici frigider şi nici condiţii optime de trai – fără căldură şi fără să mănânc timp de 24 de ore, pentru că nu mi s-a oferit accesul la bucătărie, fiind în izolare, am sunat la sediul politiei locale din Cluj Napoca, pentru rezolvarea acestei situaţii.

Pe parcursul zilei am fost îmbrâncită, strânsă cu uşa, abuzata verbal de fratele patroanei acestei pensiuni, care a refuzat să îmi ofere contract conform serviciilor achitate.“

Ce susțin reprezentanții pensiunii: „a început să zbiere pe holurile comune“

Citați de adevarul.ro și de stiridecluj.ro, reprezentanții pensiunii se apără și chiar amenință, la rândul lor, că o vor acționa în judecată pe bloggeriță. Spicuim din reacția pensiunii, redată de sursa citată:

„În primul rând, precizăm încă de la început că nu am agresat-o fizic sau verbal pe dna. Oană Silviana Crăciun, nu este real că nu a existat căldură şi apă caldă în camera în care aceasta era cazată, iar noi am oferit bon fiscal aferent perioadei petrecute de dna. Crăciun în pensiune.

Tot din prima zi de cazare am constatat că dna. Crăciun încalcă condiţiile legale de carantină, părăsind camera în care era cazată de cel puţin 10 ori. Aceasta a mers fără mască în bucătăria comună pentru a-şi lua mâncare din frigider şi pentru a mânca şi, totodată, a mers fără mască în alte spaţii comune pentru a fuma, punând astfel în pericol nu doar sănătatea angajaţilor noştri (în cazul în care era infectată cu Covid-19), ci şi sănătatea celorlalţi oaspeţi ai pensiunii.

I-am atras atenţia d-nei Crăciun cu privire la necesitatea respectării carantinei, iar aceasta a încercat sa ne determine să trecem cu vederea comportamentul ei i inclusiv să minţim poliţia, în cazul unor verificări. Am refuzat-o şi, datorită comportamentului ei care punea în pericol angajaţii şi oaspeţii pensiunii, i-am comunicat că va trebui să părăsească pensiunea după cele 14 zile de carantină, urmând să-i restituim o parte din bani.

Din acel moment au început problemele. Mai exact, Oana Silviana Crăciun a fost cea care a început să zbiere pe holurile comune şi în curtea pensiunii, acuzându-ne pe nedrept că o tratăm inuman, că nu i-am pus frigider în cameră, că o agresam verbal şi îi cerem imposibilul“.

Scandalul este departe de a se fi încheiat, ambele părți susținând că sunt dispuse să își caute dreptatea în instanță. Pentru detalii suplimentare, puteți urmări pagina de Facebook a Oanei Silviana Crăciun.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.