O investigație declanșată de Consiliul Concurenței vizează cei mai mari producători de carne de pasăre din România. Aceștia sunt acuzați că ar fi crescut în mod artificial prețurile de vânzare, aducând astfel prejudicii cumpărătorilor.

producatori carne pui consiliul concurentei

Investigația a fost declanșată în urma unor indicii care arată că ar putea exista înţelegeri sau practici pentru limitarea ofertei de produse, scopul final fiind creşterea artificială a preţurilor de vânzare.

Autoritatea amintită arată, printr-un comunicat de presă:

„Companiile investigate sunt Transavia, Ave Impex, Vis Agri, Safir, Avi-Top, Avicola Buzău, Avicola Dragoş Vodă, Avicod, Agricola Internaţional Bacău, Agrisol International RO şi Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR). În acest context, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile unor companii care activează pe piaţa producţiei şi/sau comercializării cărnii de pasăre, precum şi la sediul UCPR“.

Aceste inspecții inopinate constituie o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor. Documentele ridicate se află în analiza Consiliului Concurenței, în cadrul procedurilor specifice.

Dacă se va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri.

 

Poți compara prețurile la energie electrică pe site-ul Consiliului Concurenței – DETALII AICI 

Lasă un răspuns