Compania românească de inginerie și tehnologie Simtel Team a anunțat achiziționarea unui teren industrial cu suprafața de 837 866 de metri pătrați în intravilanul orașului Giurgiu.

pret energie electrica

Este vorba despre un teren care anterior a aparținu Uzinei Termoelectrica Giurgiu S.A., aflată actualmente în insolvență. Pe teren se află și un lac, cu o suprafață de aproximativ 160 000 de metri pătrați.

Valoarea tranzacției se ridică la suma de 800 000 de euro și vurmează să fie supusă aprobării în cadrul Adunării Generale a Acționaților, pe care Simtel urmează să o convoace.

Compania, listată pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, are în plan dezvoltarea unui parc fotovoltaic de dimensiuni mari, cu o putere instalată totală cuprinsă între 40 și 60 de MWp – MW instalați. Astfel, își propune să intre pe piața producției de energie regenerabilă, care e de așteptat să cunoască o dezvoltare tot mai accelerată în următorii ani și decenii, la nivel european.

Construcția parcului fotovoltaic din Giurgiu necesită investiții de aproximativ 40 de milioane de euro, sumă care ar putea fi amortizată într-o perioadă cuprinsă între 5 și 7 ani.

Producția anuală ar urma să fie cuprinsă între 52 000 și 78 000 de euro, suficientă pentru a alimenta aproximativ 14 000 de gospodării.

  1. Vreau si eu sa montez cateva panouri pe o cladire sediz de firma de 10 – 15 kw.Ma intereseaza o oferta

  2. […] de 70 de hectare, cumpărat de o companie românească! – Vezi AICI ce mega-investiție se pregătește la […]

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.