Orașul Vișeu de Sus, din județul Maramureș, a primit statutul de stațiune turistică de interes național, după ce s-a constatat că îndeplinește criteriile minime obligatorii.

statiuni turistice romania

Conform Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, „oraşul Vişeu de Sus din judeţul Maramureş, atestat ca staţiune turistică de interes local în anul 2009, primeşte noul statut de staţiune turistică de interes naţional, îndeplinind criteriile minime obligatorii. Acesta face parte dintr-o zonă turistică cu valoare consacrată la nivel de ţară, care se remarcă printr-un mediu natural variat, deosebit de atractiv şi o zestre culturală arhaică, cu vechime milenară. Aceste atribute au făcut ca zona să fie permanent în atenţia turiştilor atât români, cât şi străini“.

De asemenea, la solicitarea administrației publice locale, au fost atestate ca stațiuni turistice de interes local 17 localități:

  • oraşul Pecica, judeţul Arad;
  • municipiul Marghita, judeţul Bihor,
  • comuna Vadu Crişului, judeţul Bihor;
  • comuna Berzasca, judeţul Caraş-Severin;
  • comuna Coronini, judeţul Caraş-Severin;
  • comuna Mehadia, judeţul Caraş-Severin;
  • comuna Corund, judeţul Harghita;
  • comuna Zetea, judeţul Harghita;
  • comuna Săpânţa, judeţul Maramureş;
  • comuna Moldoviţa, judeţul Suceava;
  • comuna Panaci, judeţul Suceava;
  • comuna Putna, judeţul Suceava;
  • comuna Şaru Dornei, judeţul Suceava;
  • comuna Vama, judeţul Suceava;
  • oraşul Deta, judeţul Timiş;
  • oraşul Jimbolia, judeţul Timiş;
  • comuna Mălaia, judeţul Vâlcea.

În prezent, în România sunt atestate 54 de staţiuni turistice de interes naţional şi 112 de interes local.

Lasă un răspuns